Drumul Regional Expres Cluj – Bistrița, realizat de o asociere între cele două consilii județene

Președinții Consiliilor Județene Cluj și Bistrița-Năsăud, Alin Tișe și Radu Moldovan, se implică în realizarea Drumului Expres Cluj-Bistrița.

În acest sens, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre în vederea încheierii unui acord de asociere cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru susținerea acestei investiții. Proiectul de hotărâre va fi supus spre aprobare în cadrul proximei ședințe a deliberativului clujean din data de 22 aprilie 2021.

Protocolul prevede oferirea întregului suport necesar Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în vederea organizării și desfășurării procedurii de achiziție publică a serviciilor de elaborare a Studiului de Fezabilitate și, totodată, valorificarea acestei documentații prin depunerea spre finanțare prin Programe Operaționale, Mecanismul de Redresare și Reziliență și/sau alte surse de finanțare.

Pentru reușita implementării investiției, de o importanță deosebită pentru locuitorii celor două județe, dar și pentru cei aflați în tranzit, cele două consilii județene vor face demersuri pentru intrarea în asociere și a primăriilor Cluj-Napoca și Bistrița.

Drumul Expres Cluj-Bistrița, via Dej, va avea o lungime de aproximativ 90 de km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.