După Iulius Mall, retailerul suedez H&M îşi deschide un magazin şi în Polus!

La un an de la intrarea pe piaţa locală cu o unitate în Iulius Mall, retailerul suedez pregăteşte deschiderea unui al doilea magazin la Cluj, într-un spaţiu din celălalt mare centru comercial din judeţ.

Unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de retail vestimentar se extinde şi, pe modelul consacrat deja de alte lanţuri, va fi prezent în ambele mall-uri din Cluj.

În complexul comercial Polus Center, zona în care se va instala noul magazin se află deja în pregătiri, perimetrul fiind „bandajat” de afişe care anunţă prezenţa brandului suedez. Acesta va ocupa o suprafaţă din apropierea zonei de food-court, unde anterior au operat alţi retaileri, printre care fosta librărie Diverta, un magazin cu jucării şi un altul cu profil sportiv. Noul H&M se va deschide pentru sezonul de toamnă, adică urmează să fie inaugurat la debut de anotimp, potrivit informaţiilor din piaţă.

H&M este prezent la Cluj de aproximativ un an, prima unitate fiind inaugurată în Iulius Mall la jumătatea lunii septembrie din 2011. Suedezii şi-au făcut de altfel intrarea pe piaţa din vestul României prin cele două magazine deschise în aceeaşi zi în centrele comerciale Iulius din Cluj şi Timişoara. Magazinul de la Cluj ocupă 1.000 mp, fiind amenajat pe două niveluri în mallul din Gheorgheni, primul astfel organizat în complexul comercial. Grupul suedez este prezent prin aproximativ 2.300 de magazine în 40 de pieţe, inclusiv cele deschise în franciză. În România, H&M mai are 16 magazine, şase în Bucureşti şi câte unul în Arad, Craiova, Cluj, Suceava, Timişoara, Oradea, Constanţa, Iaşi, Brăila şi Braşov

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.