După premiera mondială la TIFF 2017, „Breaking News” intră din 29 septembrie în cinematografe – VIDEO TRAILER

Proaspăt premiat la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut premiera internațională, filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge în cinematografele din România din 29 septembrie. Andi Vasluianu este cap de afiș în drama unui jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, alături de adolescenta Voica Oltean, distinsă cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary pentru primul ei rol pe marele ecran, la doar 15 ani, prestație descrisă drept „impresionantă” de publicația americană Variety.

Breaking News poartă multe dintre mărcile impresionante ale Noului Val din țara sa: maturitate emoțională, un stil de filmare și interpretări naturale, reținute, precum și un ochi pentru complicațiile morale personale care reflectă un spectru mai larg de experiențe”, scrie Variety. Filmul este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după succesul de public Love Building (2013) și continuarea Alt Love Building (2014).

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Filmul invită, printre altele, la o discuție despre ce înseamnă viața unui om și despre modul în care presa încearcă să redea un subiect atât de delicat cum e moartea cuiva, notează Cineuropa.org.

„Prima variantă de scenariu a fost scrisă în 2007, imediat după ce am terminat facultatea. Au urmat foarte multe rescrieri. În filmare am intrat în 2014, cu varianta numărul 14, când povestea era deja foarte diferită. E un scenariu care s-a schimbat mult pentru că a trecut foarte mult timp şi a crescut cumva odată cu noi”, povestește regizoarea Iulia Rugină, care a conturat povestea împreună cu Oana Răsuceanu și Ana Agopian. Filmul ar fi trebuit să fie debutul ei în lungmetraj.

Pentru documentare, cele trei scenariste au petrecut o perioadă în redacția de știri a unei televiziuni, au discutat cu reporteri, producători de știri și prieteni jurnaliști. Andi Vasluianu, la rândul său, s-a consultat cu un jurnalist pentru rolul său. Filmările au avut loc în Bucureşti şi pe litoral, la Mangalia și Eforie Sud, din decembrie 2014, până în februarie 2015. „Am terminat filmările pe 14 februarie, de ziua de naştere a Voicăi Oltean. A făcut 16 ani în ultima zi de filmare”, spune Iulia.

Voica Oltean avea 15 ani când a ajuns pe lista scurtă pentru rolul din film, în urma unui casting amplu în rândul trupelor de teatru de liceu. Tânăra a fost descoperită la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București. În distribuție mai apar Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Angela Ioana, Constantin Cojocaru. Director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa.

Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți. Scurtmetrajele regizate în anii studenției (Bună Cristina! Pa Cristina!, Vineri în jur de 11, Captivi de Crăciun) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele. În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu Love Building (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia. Ulterior, a regizat și continuarea filmului, Alt Love Building (2014). Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.

Breaking News a avut premiera mondială la TIFF 2017 și este distribuit în România de Transilvania Film.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.