După Someș Delivery, apar noi spații de promenadă pe malul Someșului!

Aproape 2000 de clujeni s-au bucurat de evenimentele organizate, pe malul Someșului, în cadrul primei ediții a Someș Delivery, în weekendul 13-14 iunie, iar concluzia tuturor a fost că își doresc aceste noi spații de promenadă amenajate să fie permanetizate.

Pe tronsonul dintre podul Napoca și podul Horea, au apărut noi trasee de promenadă și relaxare pe ambele maluri ale Someșului: pe spațiul verde dintre strada Drăgălina și râu, cu coborâre spre limba de pământ care a fost special amenajată într-un stil primit, dar și pe malul opus, între Universitatea Tehnică și Teatrul Maghiar de Stat, două instituții care au acceptat provocarea inițiatorilor proiectului Someș Delivery și au renunțat la gardul care le desparte.

Zona cea mai populară s-a dovedit a fi Someș Alley, o gradenă – alee, realizată din lemn și amplasată pe malul drept al râului, în imediata apropiere a podului Elisabeta – un spațiu pentru relaxare, cu bănci confortabile integrate în design. Organizatorii au primit sute de mesaje, fie prin social media, fie direct în timpul evenimentului de la participanți, prin care clujenii au solicitat ca această intervenție temporară să nu dispară din peisajul orașului, ci chiar să fie prelungită în amonte, până lângă podul Garibaldi. „Cred că succesul unui proiect precum Someș Delivery se poate măsura în ideile bune generate pentru comunitate. Someș Alley este un asemenea exemplu: proiectul celor de la Young Artists Assembly este o intervenție creativă, realizată cu fonduri minimale, dar cu efecte importante. Spațiul de plimbare și relaxare a fost apreciat de miile de oameni care au trecut pe acolo în timpul evenimentului și în săptămâna de după”, a declarat coordonatorul proiectului Someș Delivery, Mihai Mateiu.

Foto © Dacian Groza
Foto © Dacian Groza

Inițiatorii Someș Delivery au depus deja o cerere de prelungire a autorizației pentru Someș Alley la Primăria ClujNapoca și așteaptă acum un răspuns din partea autorităților locale. De asemenea, se dorește păstrarea inscripției cu numele Podului Elisabeta în patru limbi, amplasată la capătul acestuia, înspre Parcul Central, precum și păstrarea pavilionului modular central amplasat în zona verde de pe malul opus, care poate fi folosit la alte evenimente ale comunității.

Clujenii participanți la Someș Delivery au cerut și permanentizarea accesului la limba de pământ din apropierea podului Horea, în zona pavilionului, prin crearea unei coborâri comode și sigure.

Permanentizarea accesului pietonal pe malul drept, din curtea Teatrului Maghiar spre Universitatea Tehnică și apoi către Casa Tranzit, ar crea un circuit cu deschidere atât spre strada Barițiu și parcul I.L. Caragiale, cât și spre malul opus și Cetățuie, în perspectiva reconstruirii vechiului „Pod al Nemților”.

Un alt câștig important este implicarea publicului în alte evenimente decât cele de tip „festival”; Someș Delivery a luat în calcul dorințele riveranilor și i-a implicat într-un exercițiu de urbanism participativ, bazat pe studii sociologice și interviuri prin care și poveștile oamenilor de lângă Someș au ieșit la lumină. La rândul lor, zecile de copii care au venit la atelierele de creație și jocurile organizate în weekend vor crește acum cu o nouă poveste,  una în care râul este un prieten.

Ce urmează? Organizatorii Someș Delivery pregătesc un raport final pentru Primăria Cluj-Napoca și o broșură cu principalele rezultate, care va fi disponibilă gratuit pentru toți clujenii. „Suntem convinși că oamenii ar folosi Someșul mai mult dacă pe malurile acestui ar exista spații pentru pietoni și biciclete, într-un circuit cu puncte de relaxare, iar organizatorii de evenimente culturale au demonstrat că au idei bune prin care pot anima Someșul mai mult de câteva zile pe an”, spune Mihai Mateiu.

De asemenea, va continua activitatea de documentare a istoriei și a stării actuale a Someșului pe pagina de Facebook și pe site-ul proiectului. În 2016, urmează bineînțeles și a doua ediție, pe un nou tronson, cu noi provocări!

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul www.somesdelivery.ro și pagina de Facebook Someș Delivery.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.