E oficial, din 8 februarie se redeschid școlile, în funcție de rata de infectare

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că majoritatea școlilor se vor redeschide fizic pentru elevi și profesori pe data de 8 februarie, la începutul semestrului al II-lea.

Redeschiderea va avea loc după anumite scenarii, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate și se va face parțial descentralizat pentru toate cele 17.656 de unități de învățământ din România, conform declarației.

Redeschiderea unităților de învățământ va depinde, însă de incidența cazurilor cu noul coronavirus.

„Tocmai am finalizat o întâlnire la care au participat premierul, ministrul Educaţiei, ministrul Sănătăţii şi alţi experţi şi consilieri de la Adminsitraţia Prezidenţială. Am discutat ce se va întâmpla cu şcolile din România începând de săptămâna viitoare, când începe semestrul 2. Am început cu o analiză a contextului pandemic şi nu, nu am scăpat de pandemie, e important să respectăm măsurile în vigoare, dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puţine persoane internate la ATI, avem ceva mai puţine persoane care se internează în spital în fiecare zi. Deci, cum spun experţii, trendul este descendent. Nu suntem singuri în Europa. Marea majoritate a ţărilor din UE deschid şcolile. În majoritatea statelor şcolile sunt deschise sau vor fi deschise progresiv. Sunt doar 3 state care nu deschid şcolile.  Am decis că începând de luni majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Evident însă că trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate şi pentru fiecare şcoală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure. În localităţile în care sunt puţine cazuri de COVID-19, în aşa numitul scenariu verde, toţi copiii merg fizic la şcoală, grădiniţă, şcoală, gimnaziu şi liceu„, a spus Klaus Iohannis.

Iată care sunt cele trei „scenarii”:

Scenariul Verde – în localitățile care au o rată de infectare de până la 1,5 la mie, toate școlile se redeschid fizic.

Scenariul Galben – între 1,5 la mie și 3 la mie, merg în continuare la copiii la grădiniță și elevii la școala primară, plus cei din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a.

Scenariul Roșu – între 3 la mie și 6 la mie merg în continuare la cursuri copiii de grădiniță și elevii din ciclul primar, iar ceilalți trec în online.

Dacă incidența cazurilor la mia de locuitori ajunge la 6, localitatea intră în carantină și școlile/grădinițele se închid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.