Egal în mocirlă! Concordia – „U” Cluj 1-1

Pe un gazon impracticabil care a pus serioase probleme jocului, Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida din cadrul etapei a 22-a împotriva Concordiei, scor 1-1, disputată pe stadionul comunal din Chiajna.

După victoria de senzaţie obţinută în faţa ocupantei locului secund al Ligii I, 1-0 cu Astra Giurgiu, Universitatea s-a deplasat sâmbătă la Chiajna cu un moral foarte bun şi a reuşit să treacă la conducere pe tabelă după primele 13 minute. Vali Lemnaru a deschis scorul cu un şut din interiorul careului, după ce l-a păcălit din preluare pe fundaşul Leca şi l-a învins elegant pe Râmniceanu.

Gazdele au avut două situaţii de gol pe final de primă repriză, Onduku a reluat periculos spre poartă, dar Niculescu a respins providenţial de lângă bară (40). Patru minute mai târziu, Leca trece pe lângă egalare, dar şutul său din doi metri ţinteşte bara (44).

După o luptă surdă la mijlocul terenului, Concordia a restabilit egalitatea în partea a doua, prin Onduku, cu un şut din 8 metri, la capătul unei faze la care oaspeţii au cerut o poziţie de ofside (74). Andreas Calcan ar fi putut aduce victoria pentru „studenţi” în minutul 83, dar mingea sa trimisă cu capul din 6 metri a lovit bara.

Meciul se încheie 1-1, iar elevii pregătiţi de Mihai Teja mai pun un punct la zestrea săracă, ajungând la 21. „Studenţii” vor întâlni etapa viitoare, pe teren propriu, formaţia Dinamo Bucureşti. Partida este programată sâmbătă, 15 martie.

concordia - u cluj

Echipele de start:

Concordia: Râmniceanu – Leca, Bambara, Dima, Melinte – Onduku (Coşereanu ’81), Serediuc – Purece, Papasterianos, Roşu – Welington (Zaharia ’32). Antrenor: Ionuţ Chirilă.

„U” Cluj: Niculescu – Martac, Dinu, Abrudan, Târnăcop – Bucşă, Lungu (Calcan ’83) – Kovacs (Menezes ’69), Boutadjine, Borza (Takacs ’74) – Lemnaru. Antrenor: Mihai Teja.

Cartonaşe galbene: Papasterianos ’49, Roşu ’90+2 – Kovacs ’45, Lungu ’53, Calcan ’90+2.

Arbitri: Sebastian Colţescu (central) – Vladimir Urzică, Daniel Mitruţi (asistenţi) – Viorel Flueran, Cristian Dumitrică (adiţionali) – Florin Păunescu (rezervă).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.