Elevii din Cluj sunt invitați să se înscrie în concursul de educație ecologică „Școala Zero Waste”! Câștigă o tablă interactivă pentru școala ta sau participarea la o tabără pentru tine!

„Școala Zero Waste” este un concurs național de educație ecologică și colectare selectivă destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România, concurs aflat deja la a patra ediție. Perioada de desfășurare a competiției este 18 aprilie – 27 mai.

SZW 2016

Până acum s-au înscris 99 de școli din 29 de județe.

Școlile din judetul Cluj care doresc să intre în competiția pentru marele premiu, reprezentat de o tablă interactivă oferită de partenerul proiectului, Continental, se mai pot înscrie până luni 11 aprilie – detalii despre procedura de înscriere – http://ecostuff.ro/scoala-zero-waste/

Cei mai implicați elevi vor putea câștiga participarea la o Tabără de Educație Ecologică organizată în luna august la Timișoara, dar și multe alte premii. În plus profesorii coordonatori ai primelor trei școli caștigătoare în Concursul „Școala Zero Waste” ediția 2015 vor primi câte o tabletă.

Și în acest an accentul va fi pus pe componenta educațională, elevii fiind încurajați să organizeze și să participe la cât mai multe activități din lista propusă de organizatori. Fiecare activitate realizată aduce un anumit număr de puncte, oferindu-se astfel șanse egale tuturor școlilor participante, indiferent dacă sunt de la oraș sau de la țară, dacă au sau nu mulți elevi, sau dacă numărul participanților este mare sau mic.

Organizatorii își doresc să răsplătească eforturile cât mai multor elevi implicați în acest concurs. Pe această cale invită toate companiile care doresc să se implice și să acorde premii speciale, indiferent de valoarea acestora și indiferent de județ să ia legătura cu organizatorii la [email protected].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.