Elevii si studentii care fac naveta cu trenul vor beneficia de reduceri

trenElevii claselor 0 — 12 beneficiază, în baza carnetului de elev sau a adeverinței pentru clasa pregătitoare, de o reducere de 50% la cumpărarea unui bilet de tren Regio și de o reducere cuprinsă între 20%-30% la cumpărarea unui bilet de tren InterRegio, se arata intr-un comunicat remis presei de CFR Călători, în contextul apropierii noului an școlar.

„Elevii care folosesc zilnic trenul pentru a merge la școală pot achiziționa abonamente lunare care le permit să călătorească cu 75% reducere la trenurile Regio. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a doua. Studenții la zi din învățământul de stat său privat acreditat beneficiază, în baza legitimației de student „reducere la transport”, de o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio”, precizează compania într-un comunicat transmis luni.

Potrivit CFR Călători, în baza carnetului de cupoane, studenții pot efectua 24 de călătorii cu trenurile InterRegio, în decursul unui an, cu o reducere de 50% .

„Studenții care folosesc zilnic trenul pentru a merge la facultate pot achiziționa abonamente lunare care le permit să călătorească cu 75% reducere la trenurile Regio. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a doua. Pentru abonamente valabile la trenurile InterRegio, elevii și studenții beneficiază de o reducere de 50% prin abonamentele din oferta de transport a companiei. De exemplu, un elev sau student plătește doar 78,75 lei pe un abonament lunar Regio, clasa a-II-a pe ruta București Nord — Ploiești Sud, în loc de 304,5 lei cât ar costa călătoriile la preț întreg timp de 21 de zile lucrătoare pe lună”, se mai arată în comunicatul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.