Europarlamentarul Daniel Buda îi solicită premierului Viorica Dăncilă activarea mecanismului european de protecţie civilă, în cazul pestei porcine africane!

În cadrul conferinței de presă susţinute astăzi la sediul PNL Cluj, europarlamentarul PNL Cluj Daniel Buda a abordat și subiectul pestei porcine africane, solicitându-i premierului Viorica Dăncilă „să evalueze posibilitatea activării mecanismului de protecţie civilă la nivel european pentru a stăpâni şi pentru a preveni răspândirea acestei ciume roşii, i-aş spune eu, în zona animalelor, a acestei boli extrem de grave, pe care medicii veterinari o aseamănă cu Ebola”.

Astfel, prin resursele financiare pe care le avem la nivelul UE, trebuie să se achiziţioneze acele incineratoare mobile pentru arderea porcilor sacrificaţi. Prin îngroparea porcilor bolnavi, virusul rămâne în conservare mai mulţi ani şi poate fi reactivat oricând de către animale care intră în contact cu cadavrele îngropate.

Le-am atras atenția guvernanților că la modul în care se gestionează în momentul de faţă Pesta Porcină Africană, nu fac altceva decât să pună acest virus în conservare prin îngroparea porcilor. Iertată să-mi fie comparaţia, e ca şi cum ai pune o bere la rece. Am solicitat cu această ocazia demiterea ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, a ministrului Agriculturii, Petre Daea, şi a şefului ANSVSA, Geronimo Brănescu.

Îi solicit doamnei Dăncilă să o demită de îndată pe ministrul Mediului, doamna Graţiela Gavrilescu alături, bineînţeles, de ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea şi de președintele ANSVSA, domnul Geronimo Brănescu, din cauza modului deficitar în care gestionează această problemă”, a susţinut eurodeputatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.