Festival interjudețean de muzică tradițională, la Gherla şi Cluj-Napoca

Consiliul Județean Cluj și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (C.J.C.P.C.T. Cluj) invită publicul iubitor de folclor la o serie de activități culturale organizate duminică, 24 noiembrie și luni, 25 noiembrie 2013 la Gherla și Cluj-Napoca.

formatia instrumentala nelu petre (rasca)

Duminică, municipiul Gherla, în colaborare cu Casa Municipală de Cultură și Primăria municipiului Gherla, organizează cea de-a XIX-a ediție a Concursului Interjudețean „Trio Transilvan – Trio Instrumental”.

Concursul a fost inițiat în ideea continuării tradițiilor muzicii populare românești, a dezvoltării și perfecționării tehnicii și interpretării muzicii populare instrumentale, precum și a valorificării tehnicii și interpretării muzicii populare instrumentale.

Concursul, cu public, va avea loc în sala de festivități a Casei Municipale de Cultură Gherla și va începe la ora 12.00, urmând ca decernarea premiilor să se facă la ora 17.00. Tot cu această ocazie se vor lansa CD-urile realizate în cursul anului 2013 de către C.J.C.P.C.T. Cluj, compartimentul „cercetare-conservare-cultură tradițională”, cu instrumentiștii Ciurcui-Alexandru Șandorică din Soporu de Câmpie și Nelu Petre din Râșca. Prezentarea CD-urilor și a personalității interpreților va fi făcută de către responsabilul proiectului, dr. etnolog Mircea Câmpeanu.

Luni, 25 noiembrie 2013, la Cluj-Napoca, în sala de spectacole a Cercului Militar, începând cu ora 18.00, se va desfășura un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Rapsodia Someșeană”, prilej cu care va fi lansat și CD-ul ceterașului Țurcă Alexiu Elekuț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.