Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, ediţia a XXIII-a, la Mociu

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Mociu organizează duminică, 02 septembrie a.c., la Mociu, cea de-a XXIII – a ediție a Festivalului „Jocu’ de pe Câmpie”, un eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia Transilvană.

Manifestarea va debuta la ora 13.00, cu o paradă a portului popular prin centrul comunei, urmând ca de la ora 13:30 să aibă loc deschiderea oficială.

În continuare vor urca pe scenă, în cadrul unui spectacol folcloric, Formația de jocuri și obiceiuri tradiționale „Zorile” din Mociu, Ansamblul „Crăișorul” al Sindicatului Civitas din Cluj-Napoca, Ansamblul „Fiii Cămărașului” din Cămărașu, Ansamblul „Someșul Apahida” din Apahida, Ansamblul „Crăișorul Bonțida” din Bonțida, Ansamblul „Dor de pe Câmpie” din Silivașu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, Ansamblul „Doina Sărmașului” din Sărmașu, județul Mureș, Formația de jocuri tradiționale din Frata, Ansamblul „Rapsodia Someșană” din Cluj-Napoca, Formația „Tranafirul de Căian” din Căianu, Formația de jocuri tradiționale din Suatu și altele.

În cadrul evenimentului vor evolua mai mulți soliști vocali, printre care: Grigore Sâmboan, Claudiu Ciotleuș, Diana Haja, Ana-Georgeta Balla, Dolfina Aștilean, Claudia Pavel, Dalia Moholea, Cecilia Șerban și Timea Soporan.

Pe parcursul festivalului, care are ca scop protejarea și a promovarea jocului tradițional din Câmpia Transilvaniei în rândul iubitorilor de folclor autentic, formaţiile artistice invitate le vor oferi spectatorilor bogate şi variate jocuri populare reprezentative, ce vor ilustra unica şi inegalabila tradiţie din Câmpia Transilvaniei.

În acest context menționăm faptul că, prima ediție a Festivalului „Jocu’ de pe Câmpie” a avut loc în anul 1984 la Mociu, unde au participat formații artistice din județul Cluj, dar şi din Alba, Mureș sau Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.