Fiu de procuror din Constanța s-a împușcat în cap. Bărbatul de 31 de ani a murit la spital

Fiul procurorului Teodor Niță, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a împușcat în cap și s-a stins la spital.

Arma cu care tânărul de 31 de ani a decis să-și ia viața i-ar aparține chiar tatălui său. Procurorul este cel care a sunat la 112, în jurul orei 11:30.

„Astăzi, în jurul orei 11.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat de 31 de ani s-ar fi împușcat cu o armă în zona capului. Polițiștii Secției 3, dar și criminaliști și polițiști de investigații criminale s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea cercetării la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Concomitent, la faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale SMURD din cadrul I.S.U. Dobrogea al judeţului Constanţa, respectiv un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă. Persoana în cauză prezenta semne vitale, fiind transportată de urgenţă la spital”, a informat IPJ Constanța.

Bărbatul a încetat din viață la spital.

Procurorul Teodor Niță este celebru la nivel european pentru activitatea lui la nivelul infracțiunilor de mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.