Cea mai mare comună din România, Florești, va avea și o zonă de agrement ultramodernă.
Astfel, odată cu votul dat de către consilierii locali ȋn ședința de astăzi a Consiliului Local Florești pentru noul Parc de Agrement și Sport urmează etapa de proceduri privind organizarea licitației pentru proiectarea si execuția noului proiect care va fi realizat în zona străzii Sub Cetate!
Parcul va fi edificat pe o suprafață de peste 41.000 de metri pătrați şi va costa 23,7 milioane de lei.
Proiectul va aduce comunității noi modalități de petrecere a timpului liber pe terenuri de tenis, volei, minifotbal sau badminton, piste de alergare sau pentru plimbări cu rolele, zonă de fitness și spații verzi.