Sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este în centrul unei anchete epidemiologice după ce 14 polițiști au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.
Conducerea Inspectoratului a dispus, pe lângă măsurile zilnice de protecție sanitară, aplicarea unor măsuri suplimentare de dezinfectare a spațiilor de lucru, în vederea prevenirii și limitării răspândirii virusului Covid-19.
De asemenea, în acest context, în cadrul Direcției de Sănătate Publică este desfășurată o anchetă epidemiologică.
„Cazurile de îmbolnăviri existente la nivelul instituției nu afectează buna desfășurare a activităților în slujba comunității.
Facem precizarea că adjunctul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj nu este infectat cu virusul Covid-19.
Asigurăm cetățenii că Inspectoratul de Poliție Județean Cluj are capacitatea de a aplica măsurile dispuse conform competenței, astfel încât comunitatea să fie în siguranță”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.