Fostul premier Viorică Dăncilă își va lansa o carte-interviu

Fostul premier Viorica Dăncilă îşi va lansa o „carte-interviu” în care vorbeşte despre „provocările perioadei” în care a fost şef al Executivului.

„Pentru a răspunde curiozităţii prietenilor şi neprietenilor, confirm faptul că foarte curând va avea loc lansarea unei cărţi-interviu, pe care am realizat-o în colaborare cu jurnalista Marga Niţu. Am vorbit despre multe dintre provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relaţia cu Liviu Dragnea, dar şi despre campaniile electorale din 2019 şi colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD”, a scris Dăncilă, luni, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

„Acesta e motivul principal pentru care am amânat lansarea acestui volum pentru perioada post-electorală. Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr şi pe analiza obiectivă a problemelor trecutului”, susţine fostul premier.

One thought on “Fostul premier Viorică Dăncilă își va lansa o carte-interviu

  1. ”Scriitoarea” este celebră în ceea ce privește stâlcirea limbii române. Prin urmare, cartea poate fi savuroasă, tragi-comică și plină de neprevăzut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.