Gaston Mendy este al 16-lea jucător înregimentat de Petrolul Ploieşti de la Universitatea Cluj. Senegalezul a jucat ultima dată în tricoul alb-negru în remiza de la Turnu Severin (1-1) şi a venit la Cluj să-şi facă bagajele. Acesta se va alătura întregului contingent de jucători de la „U” plecat în vară împreună cu fostul finanţator Florian Walter la Ploieşti.
Mendy a mărturisit că şi-a dorit să continue alături de „U” Cluj, dar nu a avut de ales pentru că pe 3 septembrie îi expiră viza de şedere în România, iar Universitatea nu a reuşit să i-o prelungească pentru că figurează cu datorii la bugetul de stat.
„Eu mi-am dorit foarte mult să rămân aici, unde mă simt ca acasă. Iubesc această echipă şi nu aş fi vrut să plec vreodată, dar nu am avut de ales. Puteam fi luat de pe stradă şi trimis în Senegal pentru că urma să rămân fără viză. Eu am refuzat să plec în vară, nu am dorit să merg atunci, dar acum nu am avut ce să fac, îmi pare rău. Îmi pare rău pentru tot, chiar aş fi vrut să joc la Universitatea Cluj. Mi-ar fi plăcut să port şi banderola într-un meci, ar fi fost foarte frumos şi onorant pentru mine”, a povestit Mendy pentru Ziua de Cluj.