GATA cu pelerinajele. Orice manifestare religioasă se organizează numai cu participarea localnicilor

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit, luni seară, că la manifestările organizate cu ocazia sărbătorilor religioase pot participa doar cei care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă.

Raed Arafat a anunţat, luni seară, după ședința CNSU, că orice manifestare religioasă se va desfăşura „numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea„, fără participarea pelerinilor sau a credincioşilor din alte localităţi. 
 
„Acest lucru este extrem de necesar pentru că riscul major nu e numai participarea la faţa locului, riscul major e pe durata transportului. Dacă se stă în autocar sau maşină ore, e suficient să fie singură persoană infectată ca să se întoarcă toţi care au călătorit în mijlocul respectiv infectaţi acasă. Sper că populaţia ne înţelege această decizie, sărbătorile se fac, dar cu participanţi vor fi numai cei care au domiciliu sau reşedinţă în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă„, a declarat Raed Arafat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.