Cei doi ambasadori Wings for Life World Run, George Baltă și Daniel Osmanovici, au alergat pentru a treia oară la maratonul caritabil cu același nume de la Viena. Lor li s-a alăturat și câștigătoarea din România din 2015, Liliana Danci.
15:000 de oameni au luat startul la Wings for Life World Run Viena – persoane în scaun rulant au participat alături de personalități precum Thomas Morgenstern (dublu campion olimpic la sărituri cu schiurile) sau Marcel Hirscher (campion mondial la schi alpin, slalom).
Daniel Osmanovici, prezentatorul Observatorului de week-end de la Antena 1 a fost alături de George Baltă pe întreg traseul, reușind să atingă borna cu kilometrul 22, acolo unde i-a depășit mașina oficială de finiș. George și-a depășit astfel recordul obținut anul trecut, de 17 kilometri.
„A fost o experiență pe care nu o pot reda în cuvinte. Ma bucur că am avut ocazia să particip și anul acesta la Wings for Life World Run și mai mult decât atât, să parcurg și cea mai mare distanță pe care am făcut-o până acum. Atmosfera a fost una incredibilă, oamenii ne încurajau de pe margine, iar Daniel s-a întrecut pe sine și a fost alături de mine pe parcursul întregului traseu. Sunt fericit să văd că sunt din ce în ce mai mulți oameni care s-au alăturat cauzei și sper ca pașii lor să grăbească recuperarea noastră, iar Fundația Wings for Life, prin proiectele de cercetare pe care le are în desfășurare, să găsească un remediu pentru leziunile coloanei vertebrale”, a spus George Baltă.
Liliana Danci a reușit să parcurgă 33 de kilometri. Câștigătoarea globală a fost Kaori Yoshida, din Japonia, care a parcurs 65,71 km, iar Giorgio Calcattera a setat un nou record cu 88,44 km, depășind astfel distanța parcursă în anii precedenți.
În total, oameni din 203 țări au participat la cursa globală, cu un număr record de înscriși – 130,732 în cele 34 de locații din întreg mapamondul, la care se adaugă 20,556 de Selfie Runners, printre care s-a numărat și România. Din taxa de înscriere și alte donații s-au strâns 6,6 milioane de Euro, sumă care va fi integral investită în cercetarea pentru a găsi un remediu pentru leziunile coloanei vertebrale.
Mai multe cifre:
- 34 de locații în 33 de țări
- 6 continente
- 12 fusuri orare
- 6.6 milioane euro au fost strânși
- 130.732 de participanți
- 20.556 Selfie Runners
Câștigător global masculin – Giorgio Calcaterra: 88.44km
Câștigătoare globală feminine – Kaori Yoshida: 65.71km
Distanța parcursă de toți participanții: 1,255,000km
Cea mai ridicată temperatură: Ahmedabad, India 42ºC
Cea mai scăzută temperatură: Niagara Falls, Canada 5.6ºC
Voluntari: 16:000
Banane: 28 tone
Apă: 140:000 litri
Mașini oficiale de finiș – 68