Circa 50.000 de angajaţi din sectorul metalurgiei au încetat joi lucrul în Germania pentru a cere o creştere salarială, a afirmat sindicatul IG Metall, care a anunţat şi alte mişcări de anvergură în următoarele zile, relatează AFP.
Într-un comunicat, IG Metall a precizat că aproape 50.000 de salariaţi, proveniţi de la peste 100 de întreprinderi, au participat la primele acţiuni şi greve de avertisment.
IG Metall solicită o creştere salarială de 5,5 % în acest an pentru cei 3,7 milioane de salariaţi din metalurgie, un vast sector ce cuprinde industria automobilului, electrocasnică, a semiconductorilor, dar şi cea electronică.
Mai multe serii de negocieri au avut loc cu confederaţia patronală Gesamtmetall. Organizaţia, care începe întotdeauna discuţiile fără propuneri în cifre, a sfârşit prin a pune pe masa discuţiilor luni o ofertă de creştere salarială de 2,3 % pe 11 luni, începând de la 1 iulie, ce a fost însă respinsă de IG Metall, care a făcut apel la întreruperea lucrului.