Gest de OM cu suflet mare al unei stewardese din Cluj

Un bărbat care se afla la bordul unui avion WizzAir a fost impresionat de gestul frumos făcut de o însoţitoare de zbor a companiei pe ruta Birmingham – București.

Marius Simionică a povestit pe Facebook întâmplarea emoţionantă de care a avut parte în timpul unui zbor.

„Pe rândul 37A stă o doamnă de vârsta a treia, care privea cum oamenii îşi cumpărau sandwich-uri şi altele. La un moment dat se ridică, merge în spate (eu în general stau pe ultimul loc) şi, timidă, întreabă cât costă un sandwich. I se răspunde că 4€ şi se întoarce la locul ei şi se caută prin buzunare„, a scris bărbatul.

La scurt timp după aceea, o stewardesă zâmbitoare s-a apropiat de femeia mai în vârstă şi i-a oferit un sandvich. Nu era un produs din oferta companiei ci, cel mai probabil, propriul pachet al însoţitoarei de zbor, care se numeşte Gabriela Roşu.

„La scurt timp, acest înger se întoarce din spate cu un sandwich (diferit de cele vândute, probabil sandwich-ul personal) şi îl întinde doamnei cu un zâmbet molipsitor, iar la două minute distanţă îi aduce şi un pahar de apă. Am întâlnit la viaţa mea multe vedete (cântăreţi, actori, fotbalişti), însă niciodată nu am cerut să fac poză cu vreunul. WizzAir, te iert pentru toate întârzierile!„, a mai scris Marius Simionică, care a rugat-o pe Gabriela Roşu să îşi facă un selfie împreună.

*Lumea e făcută din gesturi mici, nu din vorbe mari – a încheiat Marius Simionică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.