Grobianul care pozează în „ziarist” și specialistul în falimente, Liviu Alexa, ostracizat din comunitate printr-o manifestare publică inedită – VIDEO

Specialistul în falimente și în insolvențe, grobianul care pozează în mare jurnalist, Liviu Alexa, 40 ani, fost președinte interimar la PSD Cluj, a fost ostracizat joi după-amiază, 20 august, din comunitate printr-o manifestare publică și inedită în fața centrului comercial Central, acolo unde se află redacția televiziunii fără audiență, NCN, pe care acesta o patronează.

Manifestarea publică autorizată a fost pusă la cale de echipa publicației online Cluj Manifest.

Cu patru soldați, un toboșar și un judecător, sceneta a fost pusă la cale pentru ca Alexa Liviu Doru Alin să fie ostracizat și eliminat din viața publică clujeană pentru derapajele pe care acesta le-a avut și jignirile repetate pe care le-a adus clujenilor în spațiul public.

„Înainte de a citi Sentința, poate ar trebui să iau o gură de …Mona. Sau, lasă! Cinstită adunare, noi, Instanța de Judecată, în numele cetățăenilor onești și corecți, din Cluj-Napoca, care au votat la sondajul Cluj Manifest, în proporție de 95%, ca cetățeanul Liviu Doru Alin Alexa, în spatele meu, etajul 4, să fie eliminat din viața publică clujeană, deci, ostracizat, dăm următoarea sentință:

  1. S-a observat că animalele domestice, câinii, în special, au început să mintă, împrumutând obiceiurile celor pe care îi duc în lesă;
  2. S-a observat, în repetate rânduri, atacuri sălbatice, ale unor haite de oi, asupra unor turme pașnice de lupi aflați la păscut. Așa s-a născut și legenda numitului Liviu Doru Alin Alexa, omul cu cele trei prenume în pseudonim, nume pe care le-a făcut de râs. Pentru că trăiește în Cluj-Napoca se bucură de toate înlesnirile și beneficiile acestei democrații, inclusiv dreptul de a  falimenta afaceri, de a avea un ziar și o televiziune foarte independente, de unde poate să jignească și să arunce cu invective și noroi asupra cetățenilor din această cetate numită Cluj-Napoca. Dacă până acum, lungul șir de abuzuri morale pe care le-a comis și produs, de bună-știință, au fost relativ ignorate, acum nu se mai poate accepta această ticăloșie în formă continuă. În consecință, această instanță, constituită  în numele opiniei publice din Cluj-Napoca hotărăște excluderea, morală și etică, din viața cetății a numitului Liviu Doru Alin Alexa, fără drept de recurs, deci, ostracizare. Semnăm.

Azi, 20 august 2020, este eliminat din viața publică cetățeanul Liviu Doru Alin Alexa.

Semnează Colectivul de Conducere al Sondajului Cluj Manifest.

Dacă v-am greșit cu ceva, eu vă iert! Vă mulțumesc! Pax vobiscum! Pace vouă, muritorilor!”, așa și-a încheiat judecătorul opiniei publice cuvântarea.

One thought on “Grobianul care pozează în „ziarist” și specialistul în falimente, Liviu Alexa, ostracizat din comunitate printr-o manifestare publică inedită – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.