Grupul Lenovo a raportat vânzări și profituri record în trimestrul al patrulea

lenovo
Foto: (C) RADU TUTA / AGERPRES ARHIVA

Chinezii de la Lenovo au raportat un profit record în trimestrul patru din 2013, datorită vânzărilor ridicate de laptopuri și telefoane mobile inteligente pe piețele emergente, transmite AP.

Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri, a înregistrat în perioada octombrie — decembrie 2013 un profit de 265 de milioane de dolari, sau 2,52 dolari pe acțiune, în creștere cu 30% față de perioada similară din 2012, în timp ce veniturile au depășit pentru prima dată pragul de 10 miliarde de dolari, înregistrând un avans de 15%, la 10,8 miliarde de dolari.

Vânzările de smartphone-uri și alte dispozitive mobile au crescut cu 73%, la 1,7 miliarde de dolari. Vânzările de laptopuri au urcat cu 11%, la 5,4 miliarde de dolari, în timp ce vânzările de PC-uri au înregistrat un avans de 12%, 3,2 miliarde de dolari.

Luna trecută, Lenovo a încheiat două achiziții importante în valoare totală de 5,2 miliarde de dolari. Lenovo a preluat divizia de servere a IBM pentru 2,3 miliarde de dolari, iar ulterior a preluat producătorul american de telefoane mobile Motorola Mobility pentru 2,91 miliarde de dolari.

Pe lângă recentele achiziții ale Lenovo, în ultimele zile au apărut în presă informații potrivit cărora Lenovo poartă discuții cu grupul japonez Sony pentru preluarea operațiunilor sale din domeniul laptopurilor marca Vaio

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.