Guvern nou, promisiuni noi. Premierul Ludovic Orban promite un nou sediu pentru Academia de Muzică din Cluj

O nouă promisiune din partea autorităților vizează Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, de această dată venită din partea premierului Ludovic Orban.

Orban a declarat vineri că trebuie adoptată, la următoarea şedinţă de Guvern de pe 30 decembrie, o hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou sediu al Academiei de Muzică din Cluj, având în vedere „situaţia foarte gravă” în care se află această instituţie.

„Universitatea de Muzică din Cluj se confruntă cu o situaţie foarte gravă, au nevoie de un sediu şi trebuie aprobat indicatorii tehnico-economici, aţi iniţiat un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Unde s-a blocat? Verificaţi. Nu o să mai aibă unde să desfăşoare activitatea dacă noi nu rezolvăm aprobarea indicatorilor tehnico-economici, să se poată da drumul la investiţie. Aş vrea ca la şedinţa de pe data de 30 (decembrie n.red.) să avem avizat proiectul. La şedinţa de pe 30, vreau să fie pe ordinea de zi, să îl aprobăm”, a afirmat Orban, adresându-se reprezentantului Ministerul Educaţiei prezent la şedinţa de Guvern.

Noul sediu al academiei de muzică ar trebui amenajat în clădirea aflată în ruină de pe strada Bucium din Mănăștur, în care trebuia să funcționeze Spitalul Regional de Urgență.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a publicat în consultare publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei.

În nota de fundamentare se precizează că numărul studenţilor Academiei de Muzică din Cluj a crescut de aproximativ opt ori în ultimii 20 de ani, ajungând la peste 1.000. Motiv pentru care instituţia ar avea nevoie de o infrastructură modernă, care să dezvolte educaţia muzicală şi să satisfacă cerinţele de pregătire a studenţilor, dar şi de organizare a evenimentelor artistice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.