Horia Șulea, primarul comunei cu 20.000 de locuitori, apreciat doar de 244 de oameni

horia suleaPrimarul celei mai mari comune din România, Horia Șulea, nu reușește să își atragă simpatia floreștenilor nici măcar virtual, acolo unde are doar 244 de fani pe pagina oficială de politician, după mai bine de un an de când a creat-o.

Șulea se descrie ca un „Primar care a ramas acelasi om. Deschis pentru problemele noastre, ale Florestiului”, însă locuitorii din comună nu par să-l aprecieze atât de mult, dovadă numărul mic de fani pe care a reușit să-i atragă și a postărilor tot mai dese de pe forumuri si grupuri ale floreștenilor care se plâng de problemele cu care se confruntă în fiecare zi. Ce-i drept, trebuie să precizăm că profilul personal al său numără 2.170 de prieteni, însă oricine știe că prietenii se pot adăuga foarte ușor, fanii se câștigă mai greu.

Omologul său de la Cluj, Emil Boc, acordă atenție activității și prezenței online, dovada fiind cei peste 13.000 de fani pe care îi are edilul clujean.

Conform facebrands.ro, singurul instrument de monitorizare al paginilor de Facebook din România, județul Cluj este al doilea ca număr de utilizatori (331.300), după Capitală, iar comuna Florești are un procent de 0.91%, adică 3.000 de utilizatori.

foto: gazetadecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.