Hoț tupeist, prins de polițiști după ce a furat o mașină din Florești fără a avea permis de conducere

Un bărbat în vârstă de 39 ani a fost depistat de către polițiștii clujeni în trafic în timp ce conducea o mașină fără să dețină permis. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta transporta bunuri pe care le-a furat de pe un șantier din Florești.

Potrivit oamenilor legii, vineri, 17 aprilie, în jurul orei 00.20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Pădurii, din localitate, deși nu deținea permis de conducere.

„În urma verificărilor, în interiorul autoturismului polițiștii au găsit 17 stâlpi metalici, despre care bărbatul de 39 de ani și pasagerul în vârstă de 17 ani au relatat că i-au sustras dintr-un șantier de construcții de pe raza localității Florești, cu scopul valorificării acestora”, transmite IPJ Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.