Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, a primit sentinţa definitivă din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: cinci ani de închisoare.
Radu Bica a fost condamnat la cinci ani de închisoare de Curtea de Apel Cluj. În ultima motivare a instanţei, se arată că acesta a fost condamnat pentru că s-a dedat la săvârşirea de infracţiuni, în ciuda pregătirii pe care o are şi a înşelat şi aşteptările cetăţenilor care l-au ales în funcţia publică.
Omul de afaceri clujean a făcut recurs la Curtea Supremă, dar i-a fost respins. Reamintim că Radu Bica a fost arestat preventiv în toamna anului 2011, sub acuzaţia de luare de mită, după ce a fost acuzat că ar fi primit mită de 10.000 de euro de la Aspazia Droniuc, pentru a facilita obţinerea unui contract de mentenanţă la Cluj Arena. Dosarul penal în care a fost judecat Bica a fost punctul de plecare pentru celelalte dosare instrumentate de procurorii anticorupţie pe numele fostului primar al Clujului, Sorin Apostu.