I-ați văzut? Trei tineri au dispărut fără urmă dintr-un centru de plasament din Cluj

IPJ Cluj anunță persoanele care pot furniza orice informaţii despre trei tineri plecați voluntar din centrul de plasament din Huedin sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.

Poliţia clujeană a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 21 august, în jurul orei 11:00, Sebastian Eduard Vigh, în vârstă de 19 de ani – instituționalizat într-un centru de  tip familial din orașul clujean Huedin, a plecat voluntar, fără a se mai întoarce.

Semnalmente: înălțime 1,70 m, greutate aproximativă 80 kg, constituție atletică, fața ovală, ochi căprui, nas drept, comisuri orizontale, bărbie dreaptă, ten măsliniu, păr negru și drept. La data plecării era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare gri și cu tricou alb cu negru. Semne particulare: tatuaj pe brațul stâng, reprezentând o clepsidră, și două figuri umane.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au aflat că un alt tânăr, Cosmin Filip, de 17 ani, de la același centru, nu s-a mai întors.

Semnalmente: înălțime 1,70 m, circa 70 kg, constituție astenică, față ovală, ochi căprui, nas drept, comisuri orizontale, bărbie ascuțită, ten măsliniu, păr șaten și drept, tuns scurt. La data plecării era îmbracat cu pantaloni scurți de culoare gri deschis și cu bluză tip hanorac-trening de culoare mov, cu dungi albe.

La fel s-au petrecut lucrurile la Huedin și cu Raul Mocean, de 15 ani.

Semnalmente: înălțime 1,60-1,65 cm, greutate 60-65 kg, constituție astenică, față rotundă, ochi căprui, nas cârn, comisuri orizontale, bărbie ascuțită, ten măsliniu, păr negru și ondulat. La data plecării acesta era îmbrăcat cu pantaloni de tip jeans, de culoare neagră, și cu o bluză de culoare neagră. Semne particulare: taietură la nivelul brațului stâng.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.