Liga I, eșalonul de elită al fotbalului românesc, se afla pe pozitia 10 în clasamentul celor mai bune campionate naționale din lume, dat publicității miercuri de către Federația Internațională pentru Istoria și Statistica Fotbalului (IFFHS), potrivit AGERPRES.
Liga I a reușit un salt de patru locuri față de anul trecut, când ocupa poziția a 14-a.
Campionatul autohton s-a aflat în progres constant în ultimii ani, după ce în 2010 s-a aflat pe locul 28 în clasament, în 2011 ocupa poziția a 20-a, anul trecut a fost pe 14, iar acum este a 10-a. Aceasta este de fapt și cea mai bună clasare a campionatului României în ierarhia IFFHS, care s-a mai înregistrat și în 2006, pentru ca în 2009 să se afle pe poziția a 11-a. De alte zece ori, după 1990, primul eșalon fotbalistic din România a intrat în top 25: locul 19 (2005), 21 (1995, 1997, 2007, 2008), 22 (1993, 1996), 23 (1999), 25 (1991, 1992).
România a devansat în acest clasament campionate valoroase precum Turcia, Ucraina, Portugalia, Olanda, Grecia etc.
Prima ligă spaniolă (Primera División) a fost desemnată, pentru al patrulea an consecutiv, cel mai bun campionat din lume. Premier League (Anglia) ocupă locul secund, după ce a urcat trei poziții, podiumul fiind încheiat de Germania (Bundesliga), care își păstrează locul de anul trecut. Serie A (Italia) se menține pe locul al patrulea, în timp ce prima ligă a Braziliei a coborât pe locul 5, după ce în 2012 era a doua în ierarhie. E demn de remarcat și saltul reușit de Rusia (11 locuri), care a ajuns pe 8.
Clasamentul IFFHS pe anul 2013:
1 (1). Spania 1.155 puncte
2 (5). Anglia 1.128
3 (3). Germania 1.056
4 (4). Italia 927
5 (2). Brazilia 896
6 (6). Argentina 868
7 (7). Franța 796
8 (19). Rusia 739,50
9 (21). Columbia 724,50
10 (14). România 722,50
11 (9). Paraguay 721
12 (23). Elveția 698
13 (15). Turcia 683,50
14 (11). Ucraina 682
15 (20). Méxic 678,50
16 (12). Belgia 669,50
17 (21). Cehia 661,50
18 (17). Portugalia 646,50
19 (10). Chile 621,50
20 (13). Ecuador 587,50 etc.