În 2013 s-a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani pe piata de fuziuni şi achiziţii

• Volumul tranzacţiilor din 2013 mai mic decât cel înregistrat în anii „dotcom”

• În pofida unor mega-tranzacţii, printre care tranzacţia a treia ca mărime încheiată vreodată, valoarea tranzacţiilor a scăzut în 2013

• China îşi consolidează poziţia a doua în clasament, în termeni de valoare şi volum al tranzacţiilor

bogdan campianu
Foto: Bogdan Câmpianu, director executiv Corporate Finance, EY România.

În pofida aşteptărilor ca activitatea de fuziuni şi achiziţii să intre într-o fază de creştere sustenabilă la începutul acestui an, 2013 a marcat o scădere fără precedent la nivel global, pentru al treilea an consecutiv. Aceste scăderi poziţionează activitatea de fuziuni şi achiziţii la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani şi sub nivelul perioadei „dot com”, în urmă cu treisprezece ani. Conform analizei EY, activitatea globală de fuziuni şi achiziţii a scăzut cu 6,2% faţă de anul 2012, cu 37.257 de tranzacţii anunţate în cursul anului, în valoare de 2,3 mii de miliarde de USD, în scădere cu 6,3%, în pofida unor mega-tranzacţii – cum ar fi Vodafone – Verizon, a treia cea mai mare tranzacţie realizată vreodată.

China îşi consolidează locul 2 în clasament, însă economiile mature sunt pregătite să preia conducerea în activitatea de fuziuni şi achiziţii în 2014 Activitatea de fuziuni şi achiziţii a înregistrat rezultate mixte în cadrul ţărilor BRIC, cu o scădere abruptă în Brazilia (-27,5%), Russia (-23,8%) şi India (-9,2%), în timp ce China şi-a consolidat poziţionarea ca a doua cea mai importantă piaţă pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii. Volumul tranzacţiilor din China a crescut cu 4,6% comparativ cu 2012, iar valoarea a crescut, de asemenea, cu 38%.

Cum era de aşteptat, China a fost şi destinaţia preferată de corporaţii în 2013 pentru investiţii în pieţe emergente.

Totuşi, o scădere şi mai abruptă a valorii sectorului de fuziuni şi achiziţii de la nivel global a fost contrabalansată de o performanţă relativ robustă în S.U.A., unde s-a înregistrat o creştere de 27% a valorii tranzacţiilor faţă de anul precedent pentru achiziţia de active cu baza în Statele Unite.

Per total, activitatea de fuziuni şi achiziţii din S.U.A. – incluzând tranzacţiile de pe piaţa internă, cele venite din afara ţării şi cele iniţiate de companiile cu sediul în S.U.A. – a contribuit cu 52% ca valoare şi cu 28% ca volum la totalul tranzacţiilor globale – ilustrând impactul semnificativ pe care economia tranzacţiilor din S.U.A. îl are la nivel global.

Germania a ocupat locul 3 ca valoare totală a tranzacţiilor, poziţionare la care a contribuit şi o dublare a activităţii de fuziuni şi achiziţii venind din afara ţării, care a însumat 74 de miliarde de USD în 2013. Marea Britanie şi Canada ocupă următoarele poziţii din top 5 ca valoare a tranzacţiilor.

Sectoare cu volume în scădere ale tranzacţiilor

Activitatea de fuziuni şi achiziţii a scăzut la nivel global în majoritatea sectoarelor comparativ cu 2012. Doar sectoarele de energie şi utilităţi şi cel de imobiliare au înregistrat creşteri ale volumelor de tranzacţii. Cele mai mari scăderi au avut loc în sectorul metalurgic şi de minerit, cu 27%, şi în cel de petrol şi gaze, cu 21%. Aceste rezultate nu sunt surprinzătoare având în  vedere nivelul activităţii de fuziuni şi achiziţii în aceste sectoare între 2008 şi 2010.

În ceea ce priveşte valoarea, mega-tranzacţiile au adus o creştere de 153% în sectorul de telecomunicaţii, mai ales prin tranzacţia Verizon-Vodafone, iar sectorul de media şi divertisment a înregistrat o creştere de 33%. Sectorul de biotehnologie a înregistrat, de asemenea, o creştere de 32%. Tranzacţiile din sectorul telecomunicaţiilor au fost determinate de apetitul în creştere pentru soluţiile în bandă largă, pe măsură ce operatorii se concentrează pe oferta de servicii de date. Au avut loc, de asemenea, câteva tranzacţii notabile între sectoare, mai ales în zona de tehnologie, media şi telecomunicaţii, cum ar fi cumpărarea diviziei de terminale mobile a Nokia de către Microsoft şi cumpărarea Kabel Deutschland de către Vodafone.

Sectorul metalurgic şi de minerit a înregistrat o scădere de 51% în termeni de valoare, în absenţa oricăror tranzacţii apropiate ca valoare de unele precum Glencore/Xstrata sau TNK/BP. Sectorul bancar şi de pieţe de capital, care luase un oarecare avânt în 2012 prin realinierea portofoliilor ca urmare a noilor măsuri de reglementare, a înregistrat, de asemenea, o scădere semnificativă a valorii tranzacţiilor în 2013.

Perspective încurajatoare de creştere pentru 2014

În pofida unui nou an sub semnul recesiunii pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii, există perspective reale de relansare a activităţii de tranzacţionare în 2014.

Peste o treime dintre corporaţiile globale au în plan să realizeze achiziţii în anul următor – o creştere semnificativă a apetitului pentru tranzacţii comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă din anul trecut.

Există deja semnale că segmentul cel mai critic de tranzacţii, şi anume cel cu valori cuprinse între 500 de milioane de USD şi 1 miliard de USD, îşi revine, acesta fiind considerat, cel mai adesea, un etalon pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii în general. În cea de-a doua jumătate a anului 2013, a fost înregistrată o creştere medie lunară de 29% a volumului de tranzacţii în acest segment şi o creştere medie lunară de 26% a valorii tranzacţiilor – cea mai mare creştere înregistrată din anul 2000 încoace, exceptând scurta revenire din 2010.

„Nici în România piaţa de fuziuni şi achiziţii nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor de la începutul anului 2013, rămânând, în cel mai bun caz, la acelaşi nivel cu 2012. Lipsa de predictibilitate a cadrului fiscal şi de reglementare, precum şi dificultatea atragerii de finanţare bancară, au influenţat evoluţia pieţei în 2013. S-au remarcat în 2013 un număr de tranzacţii importante  în sectorul serviciilor financiare, în timp ce sectorul energiei, în particular cel al energiei regenerabile, a fost cel mai afectat de instabilitatea mediului de reglementare. Pentru 2014, piaţa fuziunilor şi achiziţiilor ar trebui să reia tendinţa de creştere, pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor de creditare şi al recâştigării aşteptate a statutului de ţară cu rating investment grade,” spune Bogdan Câmpianu, director executiv Corporate Finance, EY România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.