Întăriri la echipa de volei masculin pentru Divizia A1

Promovată în prima divizie a voleiului masculin românesc, Universitatea Cluj a început campania de achiziții pentru viitorul sezon competițional 2015-2016.

transferuri volei masculin u cluj-pastean-negrean

Astfel, „universitarii” au perfectat transferurile lui Patriciu Păștean și Vlad Negrean. Primul este născut pe 25 ianuarie 1987, la Bistrița, are 1,95 m înălțime, evoluează pe postul de centru și a venit de la Știința Explorări Baia Mare.

Zălăuanul Vlad Negrean este născut pe 16 aprilie 1987, are 1,90 m, joacă pe postul de fals și a venit de la formația Șimleul Silvaniei. Ambii voleibaliști au semnat cu „U” Cluj un contract valabil pe doi ani. De asemenea, toți componenții echipei de volei masculin și-au prelungit contractele pentru încă doi ani.

„Mă bucur că am ajuns la Universitatea Cluj și sper să ajut echipa să aibă o evoluție cât mai bună în campionat”, a declarat Patriciu Păștean. „Ne bucurăm că toți sportivii au vrut să rămână la Cluj ca să pună umărul pentru menținerea în prima ligă și poate, la o surpriză cât mai plăcută. Mai suntem în discuții cu doi ridicători, iar până la sfârșitul perioadei de transferuri vom vedea dacă mai sunt nevoie de întăriri”, a spus managerul echipei Bogdan Ungureanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.