Parchet modular și dotări de NBA, aduse și instalate în Sala Polivalentă din Cluj

Primăria Cluj-Napoca informează că începând de luni, 7 octombrie, în Sala Polivalenta BT Arena a fost adus și instalat un parchet modular la fel ca în NBA!

Cea mai modernă arenă indoor din România, BTarena, are începând din această săptămână parchet modular și dotări pentru baschet identice cu cele folosite la Jocurile Olimpice, la Campionatele Mondiale sau în unele arene din NBA.

Primii care au testat noul parchet din Sala Polivalentă au fost baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania Cluj, care au efectuat un antrenament deschis publicului luni seara, 7 octombrie, în vederea pregătirii meciului retur din FIBA Europe Cup împotriva echipei din Kosovo, KB Rahoveci, partidă programată miercuri, 9 octombrie, de la ora 19:00.

BT Arena, gazda meciurilor de pe teren propriu ale echipei de baschet U-BT Cluj-Napoca, dar și a unor competiții internaționale de anvergură în ultimii ani, care au inclus Eurobasket 2017, este astfel dotată la cele mai înalte standarde cerute de către Federația Internațională de Baschet.

Parchetul modular produs de către compania americană Connor a fost folosit la recentele Campionate Mondiale de baschet din China și va fi folosit de asemenea și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Connor este furnizor de parchet pentru 14 echipe din NBA, fiecare suprafață fiind personalizată în funcție de cerințele echipelor. Emblematicul parchet al echipei Boston Celtics, devenit celebru în toată lumea, design-ul strălucitor al fostei campioane Golden State Warriors sau cel simplist al echipei Brooklyn Nets sunt doar câteva exemple. În plus peste 150 de universități din SUA folosesc acest tip de parchet în arenele lor.

Nu doar parchetul modular este la cel mai înalt standard. BT Arena are de asemenea, sisteme de baschet Schelde (panouri de baschet), producătorul olandez care este partener oficial al FIBA pentru Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top