INTERVIU cu Alin Cioban, președinte executiv al echipei Olimpia Cluj: „ASA Târgu Mureș și-a dorit mai mult să câștige finala Cupei României”

Echipa de senioare a clubului Olimpia Cluj-Napoca a avut parte, în doar câteva zile, de o bucurie, acordarea titlului de campioană a României, dar și de o înfrângere mai puțin sperată în finala Cupei României împotriva eternei rivale ASA Târgu Mureș, după un meci extrem de disputat.

| Foto: Dan Porcutan - http://danporcutan.smugmug.comAcest lucru motivează și mai mult echipa care se luptă pentru primăvara Champions League, principala țintă pe care o au fetele antrenate de Mirel Albon.

Dincolo de toate, după finala de marți, 24 mai, în care clujencele au pierdut pentru prima dată în istoria clubului trofeul Cupei României, președintele clubului Olimpia Cluj-Napoca, Alin Cioban, a vorbit despre această finală și despre planurile de viitor ale clubului.

Reporter: După o înfrângerea din finala Cupei ați ales să vă resemnați. Cum priviți acest rezultat surprinzător din finala Cupei României?

Alin Cioban: Am fost întrebat de diferite persoane zilele acestea dacă  echipa Olimpia este afectată  de pierderea finalei  și cum percepem noi această înfrângere, însă nu am dorit să răspund până acum, deoarece noi respectăm adversarul și este dreptul echipei din Târgu Mureș să savureze victoria. Olimpia a pierdut în ultimii șase ani o singură partidă cu echipa din Mureș, în finala Cupei României și asta după ce cu doar două zile în urmă sărbătoream, în fața suporterilor, câștigarea celui de-al șaselea titlu de Campioană a României.

R.: Cât de important este rezultatul acestui sezon pentru echipă?

A.C.: În ediția 2015-2016, la fel ca și în toate celelalte ediții ale campionatului începând cu 2010-2011 încoace, campioanele României la fotbal feminin sunt jucătoarele Olimpiei Cluj. Participarea în Champions League este dată de acest lucru și pe noi asta ne interesează în primul rând. Chiar dacă unii minimizează acest aspect, campioanele României la fotbal feminin sunt fetele de la Olimpia, restul reprezintă importanță doar pentru echipa din Mureș, care în condițiile intrării clubului în insolvență un trofeu, indiferent de ce tip, a însemnat un argument decisiv în intenția de a păstra finanțarea secției de fotbal feminin și în anii care vin.

R.: Ce credeți că a făcut diferența între cele două echipe în finala Cupei?

A.C.: Toți cei de la Cluj suntem conștienți ca ASA și-a dorit mai mult ca noi acest trofeu, fetele au fost mai determinate și ca atare l-au obținut. Entuziasmul lor a fost unul meritat și sper să fie pentru jucătoarele noastre un aspect motivațional important în anii ce vin atunci când o să întâlnim ASA-ul în campionat, sau în Cupa României.

R.: Cum vi s-a părut prestația arbitrilor delegați la această finală?

A.C.: Dincolo de orice subiectivism trebuie să remarc prestația jalnică a arbitrilor, care au fost desemnați la aceasta partidă. În primul rând nu ai cum să desemnezi la margine un asistent originar din Târgu Mureș. În al doilea rând este o premieră pentru fotbalul feminin când CCA-ul desemnează doi băieți la o finală dedicată fetelor.

Lipsa de experiență în a arbitra partide de fotbal feminin a însemnat pentru Olimpia două accidentări deosebit de grave,  la Mara Bâtea și Teodora Meluță, fiind necesară transportarea jucătoarelor la spital. Sunt jucătoare convocate la  Echipa Națională care în 2 iunie joacă în Albania,un  meci important de calificare la Euro. La nici una dintre cele două faze arbitrul de centru nu a semnalat fault, iar când Teodora Meluță era căzută jos și striga toată lumea după ambulanță, arbitrul se retrăgea cu spatele la jucătoarea căzută  și nu era interesat de ce se întâmplă.

Aceste lucruri nu sunt o premieră din păcate pentru arbitrajul în fotbalul feminin. Chiar dacă avem în România două dintre cele mai bune arbitre din Europa (Albon și Dorciorman), iar Peșu sau Demetrescu sunt două talente promițătoare, aceste arbitre sunt marginalizate, nu au meciuri în România care să le ajute în cariera internațională și, din păcate, nu sunt acceptate de cei care gestionează acest segment.

Vă reamintim că marți, 24 mai, finala Cupei României a ajuns la Târgu Mureș după 5 ani în care Olimpia Cluj-Napoca a câștigat fiecare finală. Totodată, clubul Olimpia Cluj-Napoca a adăugat în acest an în palmares al 6-lea titlu de campioană a României după un sezon impecabil, cu doar un singur egal și fără nici o înfrângere.

Echipa Olimpia Cluj-Napoca de la finala Cupei României:

1. Boandă Lavinia, 2. Corduneanu Andreea, 3. Meluța Teodora, 4. Bortan Ioana (cpt.), 6. Giurgiu Adina, 8. Vătafu Ștefania, 9. Ciolacu Mihaela, 10. Voicu Andreea, 14. Lunca Alexandra, 22. Olar Corina, 24. Havriștiuc Lidia.

Rezerve: 12. Salamon Szidonia, 11. Bâtea Mara, 13. Negrea Oana, 7. Popa Loredana, 15. Borodi Raluca, 17. Carp Cristina, 88. Tărășilă Beatrice. Antrenor: Mirel Albon.

| Foto: Dan Porcutan - http://danporcutan.smugmug.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.