Penalizarea CFR-ului pentru sezonul viitor a fost redusă de la nouă la șase puncte

Apelul formulat de clubul CFR Cluj împotriva depunctării cu nouă puncte pentru sezonul viitor, sancţiune aplicată şi cluburilor ASA Târgu-Mureş, Rapid București şi Petrolul Ploiești, a fost admis în parte, iar clujenilor li s-au redus trei puncte din penalizarea iniţial, scrie Mediafax.

CFR Cluj bucurie

Depunctarea clubului CFR Cluj a fost redusă, în urma apelului, de la 9 la 6 puncte, în timp ce apelul clubului ASA Târgu-Mureș, penalizată, la rândul său, cu şase puncte, a fost respins.

Oficialii CFR-ului au fost anunţaţi în această săptămână că echipa va fi penalizată cu nouă puncte, din pricina datoriilor, în ediţia viitoarea a Ligii 1. Clujenii au făcut apel, iar ulterior au primit şi răspunsul parţial pozitiv. Penalizarea clujenilor a fost redusă la apel, de la nouă la şase puncte.

De o decizie favorabilă nu a avut parte, însă, şi ASA Târgu-Mureş. Apelul mureşenilor a fost respins, iar aceştia vor rămâne cu penalizarea de şase puncte, dictată iniţial. Ambele echipe pot ataca deciziile Comisiei de Licenţiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane.

Este al doilea sezon consecutiv în care două sau mai multe formaţii din Liga 1 sunt penalizate din cauza datoriilor către jucători şi terţi. Anul trecut CFR Cluj şi Petrolul au început campionatul cu un dezavantaj de 6 puncte, fiind pedepsite încă o dată pe parcursul sezonului.

Echipa pregătită de Toni Conceicao va juca astăzi, de la ora 17:00, în deplasare, ultima partidă din acest sezon competițional, cu FC Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.