Investiție din bani europeni în extinderea sistemului de alimentare cu apă al comunei Chiuiești

Compania de Apă Someș S.A. a deschis în data de 9 septembrie a.c. ofertele pentru executarea lucrărilor aferente contractului nr. 12 – Extinderea alimentării cu apă în comunele Cășeiu, Chiuiești și Cuzdrioara şi rețele de canalizare în Cuzdrioara, Sic și Stație de Epurare a Apelor Uzate (SEAU) Sic.

Cu o valoare estimată de 70 de milioane de lei, contractul face parte din Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020, proiect cu finanțare europeană câștigat de Compania de Apă Someș S.A. la finele anului 2018.În ceea ce privește lucrările ce se vor desfășura în comuna Chiuiești, în localitățile Chiuiești, Strâmbu și Măgoaja, sistemele de alimentare cu apă nou proiectate vor cuprinde 22,20 km de conducte de aducțiune, 4 stații de pompare, 13,69 km de rețele de distribuție și 300 de branșamente la consumatori.

De asemenea, vor fi realizate și montate cămine de vane complet echipate, vor fi executați hidranți subterani pentru stingerea incendiilor, iar satele Strâmbu și Măgoaja vor fi beneficiarele unor noi gospodării de apă.Ofertele depuse vor fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar în perioada următoare iar câștigătorul licitației va fi desemnat în această toamnă.

Consiliul Județean Cluj a emis deja autorizația de construire pentru acest contract, astfel încât firma ce va executa lucrările va putea începe rapid execuția acestora.

Primarul comunei Chiuiești, Mihuț Gavril, a fost un susținător activ al proiectului câștigat de Compania de Apă, încă din etapele incipiente ale acestuia, oferind întregul sprijin necesar implementării în cele mai bune condiții a acestei investiții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.