Ioana Antoniu expune la Muzeul de Arta Cluj-Napoca in perioada 23 iunie – 17 iulie 2016

Muzeul de Artă Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 23 iunie – 17 iulie 2016, expoziţia „Miraj”, semnata de artista Ioana Antoniu.

expozitie miraj muzeul de arta cluj

Vernisajul va avea loc joi, 23 iunie 2016, la ora 18.00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Prof. Univ. Dr. Ioana Antoniu este cadru didactic la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, unde a studiat în cadrul departamentului Arte textile, în intervalul 1983-1988 și este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Artista s-a remarcat printr-o activitate expozițională internațională, care include Franța (Grafică mică, Nancy, 1986), Olanda (Gijzenrooi Gallery, 1991), Suedia (Galeria Art Addiction, Stockholm, 1994), Budapesta (expoziția Korpus, Muzeul Vassarely), Germania (Documenta X, Kassel, 1997), Finlanda (Expoziție personală de pictură la Ambasada României din Helsinki, 1999), Italia (Galleria Spazio Mirionima, Macerata, 2010), Austria (Expoziția Motion-Emotion, Viena, 2012) și Polonia (Nowy Sacz, The Malopolska Art Center, 2014). Așa după cum sugerează câteva dintre titlurile expozițiilor sale, In The Mirror of Las Meninas, Essentia, Natural/ Artificial, Image sau cea mai recentă expoziție, Miraj (Muzeul de Artă Cuj-Napoca, 2016), Ioana Antoniu propune un metadiscurs, care dialoghează cu mijloacele de expresie ale picturalului.

De această dată, lucrările artistei își apropriază meșteșugul broderiilor tradiționale prin integrarea lor într-o exprimare vizuală sintetică, pentru care ceea ce este recognoscibil a fost deja sublimat prin sinteza semnului vizual aparent inteligibil, dar la fel de volatil precum realitatea unui miraj. Cu toate acestea, expoziția Miraj îi restituie publicului printr-o retorică vizuală discretă, unele repere ale unui univers autohton familiar. Prin acest limbaj, deopotrivă sofisticat și apropiat spectatorului, Ioana Antoniu caută să restituie sentimentul de apartenență la o tradiție culturală locală, care încă mai așteaptă să fie descoperită ca resursă a limbajului vizual contemporan.

Pentru Ioana Antoniu pictura e o experiență a tuturor lucrurilor din jurul ei care o ating. Este mai degrabă felul ei de a reacționa. În pictura artistei sunt pe rând sublimate întâlniri, percepții, amintiri, referințe care devin subiecte în cadrul unui proces alchimic de transmutare și resubstanțializare a acestei cunoașteri.

Tematica lucrărilor Ioanei Antoniu e deliberat atemporală, permanentă, operând cu elemente precum sugestia, absența, narativul aluziv, intensitatea și semnificațiile fragmentarului, vizând mereu fascinanta imobilitate a unei viziuni ideale. Utilizarea ambivalentă a relației dintre figură și fond lasă privitorului decizia de a alege ceea ce dorește să vadă. Oglindirea imaginii și continuitatea ei nestingherită de rigorile reprezentării, contribuie la desfășurarea tramei imaginii ca într-un gest de eliberare, iar broderia dă senzația că plutește în fluidul pictural.

Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 17 iulie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.