Iohannis: „În România nu putem vorbi despre repornirea economiei, pentru că la noi nu a fost oprită”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, cu premierul şi cu ministrul Finanţelor, că în România nu putem vorbi despre repornirea economiei, pentru că la noi economia nu a fost oprită şi că există soluţii pentru finanţarea deficitului şi pentru revigorarea economică.

Am avut o discuţie destul de lungă şi am reuşit nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluţii foarte bune. Am discutat, evident, situaţia economică, stuaţia bugetului, situaţia generală.  Ne-am concentrat pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât cel planificat iniţial, iar acest deficit trebuie finanţat şi am avut o discuţie foarte bună pentru a vedea ce măsuri se impun pentru revigorare economică. Spun ”revigorarea economică”, pentru că în România nu am oprit economia niciodată, au fost unele sectoare oprite”. a subliniat Iohannis.

El a precizat că ceea ce ne dorim cu toţii este „să avem o finanţare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate”.

„Este nevoie de măsuri foarte coerente, care să ne permită să încurajăm aceastp economie care este în momentul de faţă într-o situaţie specială, o situaţie de criză. Am găsit soluţii pentru toate şi este evident că pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entităţile care au fost astăzi la masă lucrează împreună”, a afirmat preşedintele.

„Avem programe, avem soluţii pentru finanţarea deficitului, pentru revigorarea economică şi credem că, dacă facem lucrurile cum trebuie, atunci avem şanse bune să îşi revină economia şi să ieşim destul de repede din situaţia total neplăcută, din situaţia de criză în care ne găsim acum”, a conchis Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis s-a întâlnit vineri cu prim-ministrul Ludovic Orban, cu  guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi cu ministrul Finanţelor Florin Cîţu, tema fiind evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.