Jos pălăria. Banca Transilvania dublează donațiile făcute pentru copiii nevoiași

Banca Transilvania alături de Organizaţia Salvaţi Copiii (OSC) îi vor ajuta pe micuți să meargă la şcoală. BT va dubla donaţiile făcute în acest sens prin BT Pay sau prin site-ul băncii.

BT şi OSC au lansat campania „Echipează-ţi copilul să meargă la şcoală chiar dacă nu e al tău” pentru a ajuta copiii din familii nevoiaşe să fie pregătiţi pentru şcoală, indiferent cum va începe aceasta, în contextul pandemiei.

Primul pas pentru a ajuta copiii şi pentru a susţine educaţia a fost făcut de BT prin donarea a peste 50.000 de euro pentru cumpărarea de ghiozdane dotate cu tot ce este necesar pentru şcoală.

De asemenea, unitatea bancară va dubla toate donaţiile către Salvaţi Copiii pentru această cauză, făcute prin site-ul băncii sau prin aplicaţia BT Pay. 40% dintre copiii din România se află în risc de sărăcie, conform datelor OSC.

Salvații Copiii a atras atenţia că 21% dintre unitățile de învățământ din țară nu sunt pregătite să își primească elevii înapoi la şcoală, iar aproape jumătate dintre elevii români (47%) au avut acces limitat la educația online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.