Primăria Cluj-Napoca anunță deschiderea creșelor joi, 18 iunie, dar cu anumite reguli pe care personalul și părinții trebuie să le respecte.
Municipalitatea a luat această decizie săptămâna trecută alături de conducerea Direcției de Sănătate Publică, luând în considerare toate măsurile de protecție necesare: asigurarea materialelor pentru dezinfectare și igienă, asigurarea triajului copiilor la intrare, instructajul părinților, circuite separate pentru părinți și pentru personal ș.a.m.d.
Pentru respectarea tuturor măsurilor de siguranță, din cele 1.232 locuri vor fi disponibile 721 locuri în cele 16 unități din cadrul Centrului Bugetar Creșe. Astfel va fi asigurat un spațiu de 4,5 mp pentru fiecare copil și o distanță de 2 m.
Investițiile în sistemul de creșe și calitatea serviciilor pentru copii reprezintă o prioritate pentru Primăria Cluj-Napoca. În ultimii 10 ani, municipalitatea a crescut capacitatea creşelor cu 692 noi locuri, până la un total de 1.232 locuri – creștere de 228% a numărului de locuri în creșe.
Toate creşele existente au fost reabilitate, pentru a asigura cele mai bune condiţii pentru copii. De asemenea, continuăm construirea de noi unităţi de tip creşă, în toate cartierele oraşului, fiind în diferite faze de pregătire proiecte pentru înfiinţarea unui număr de 430 de noi locuri până în anul 2021.
Mai multe informații cu privire la redeschiderea creșelor din 18 iunie:
Părinţii vor completa Cererea/declaraţia pe proprie răspundere, pe care o pot descărca de pe http://creseclujnapoca.ro/ şi o vor trimite pe email unității frecventate de copii (adresele de email sunt pe site-ul http://creseclujnapoca.ro/, în secţiunea Despre noi) până miercuri 17.06.2020, ora 12.00.
La revenirea în creşă (dacă cererea a fost aprobată), părinţii vor prezenta avizul epidemiologic de intrare în colectivitate eliberat de către medicul de familie.
Părinţii care doresc să aducă copiii în creşă au obligaţia să respecte măsurile de igienă şi comportament dispuse de Centrul Bugetar Creșe, în conformitate cu Ordinul nr. 1976/4518/493/2020 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/226797):
- Copiii cu boli infectocontagioase acute nu vor fi aduși la grădiniță, creșă, afterschool.
- Temperatura copilului se va măsura de către părinți înainte de a pleca la creșă, gradiniță, afterschool. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3°C sau mai mare), copilul nu merge la creșă, grădiniță, afterschool.
- Transferul de obiecte sau echipamente între casă și unitate trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine de schimb și încălțăminte suplimentară.
- Copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare. Părinții trebuie să ajute/supravegheze copiii să se spele pe mâini înainte de a pleca la creșă, grădiniță, afterschool.
- Traseul prin curtea unității până la intrare și în incintă se va realiza pe un culoar bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică.
- Sălile de grupă vor fi astfel amenajate încât să permită reducerea numărului de copii în cameră, iar distanța dintre ei să fie maximizată, fără a compromite funcționarea normală a activităților pedagogice. Se recomandă reducerea numărului de copii în grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4,5 mp/copil.
- Distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare și în sălile de mese) prin plasarea paturilor, șezlongurilor, respectiv a măsuțelor la cel puțin 2 m distanță între ele.
- Se vor asigura încăperi dedicate pentru a evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite; va fi nominalizat personalul care lucrează la fiecare grupă de copii și vor fi repartizate spațiile în care aceștia își vor desfășura activitatea zilnică în mod constant.