Lacul Gilău și Someșul, curățate de gunoaie de angajații Apelor Române

Angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj au participat la o amplă acțiune de igienizare a lacului Gilău și a râurilor Someș și Someșul Mic.

La nivelul Administrației Bazinale a Apelor Someș Tisa, angajații SGA Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj au realizat acțiuni de igienizare pe râurile Someșul Mic, Lăpuș, Someș, Craica, Bistrița, Lechința, Someșul Mare, Meleș, Zalău și Valea Sălajului. Ei au acționat pentru colectarea deșeurilor la acumulările Gilău, Colibița, Vârșolț și Sălățig.

Până la sfârșitul lunii, vor mai fi igienizate râul Crasna – pe sectorul Moftin – Berveni, în zona digului de pe malul stâng, acumularea Călinești – Oaș (județul Satu Mare), acumularea Strâmtori – Firiza (Maramureș). Scopul acestor acțiuni este de a trage un semnal de alarmă în legătură cu cele mai importante probleme ale apei cu care se confruntă omenirea. Aceasta are consecințe directe și imediate, atât asupra calității mediului și a apelor, cât și asupra accentuării fenomenelor extreme: secetă, inundații, eroziune costieră.

Oricâte eforturi vom depune la nivelul autorităților prin elaborare de reglementări, monitoring și inspecție sau prin lucrări de investiții, nu vom avea rezultatele dorite dacă la nivelul comunităților și al indivizilor nu se va realiza o schimbare de atitudine. Din acest motiv este necesar să creștem conștientizarea și participarea publică”, a declarat Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Apei (ZMA), Administrația Națională Apele Române a lansat și un primul proiect muzical participativ din România, intitulat ”Cântecul Apei” (Water Song). Vor fi organizate acțiuni educative online: lecții sau workshop-uri, ateliere de creație și de pictură, cluburi de lectură, expoziții virtuale de desene și creații ale copiilor, dezbateri interactive și experimente cu apă.

Aceste activități vor fi integrate în cadrul campaniei dezvoltate la nivel online de către organizatorul ZMA sub numele de Water 2 Me în care copiii sunt încurajați să vorbească despre apă și să transmită un mesaj profund, având ca punct de pornire sloganul ”Prețuiește apa!”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.