Lenny Kravitz a zguduit Sala Polivalentă la primul concert din Cluj!

După seria de patru concerte ale lui Andre Rieu la Cluj-Napoca, un alt artist de calibru a venit în premieră în Capitala Ardealului. Americanul câștigător a patru premii GRAMMY consecutive din 1999 până în 2002, LENNY KRAVITZ, a zguduit Sala Polivalentă „BT Arena”, în fața a circa 10.000 de spectatori entuziasmați, care au primit din partea artistului un concert de neuitat și memorabil de două ore și 40 de minute, unul demn de marile scene internaționale.

Seara a început la ora 20 fix, nici un minut mai repede, cu un recital al unei tinere speranțe din Nigeria, în vârstă de 23 ani, Annahstasia Enuke, o voce remarcabilă și o artistă nouă pe scena muzicală internațională, cu primul album scos anul acesta, „Sacred Bull”.

Cântăreața a oferit un concert de 40 minute și a încălzit publicul din Polivalenta clujeană cu un vibe senzual. Această trăiește foarte bine piesele, are o prezență scenică, dialoghează cu publicul și este într-o permanentă mișcare pe scenă.

După concertul de deschidere, organizatorii au pregătit scena pentru cel mai așteptat show, iar cântărețul cu peste 38 milioane de albume vândute și-a făcut apariția în uralele publicului, alături de trupa sa formată din șapte muzicieni foarte talentați după zece minute trecute peste ora 21:00. Primii au fost colegii săi, iar Lenny Kravitz a apărut din înaltul scenei, dintre cele două coarne amplasate. Și, fără să mai stea mult pe gânduri, a dat drumul la un spectacol impresionant de lumini și MUZICĂ.

Cu o energie debordantă la cei 54 ani ai săi, cu o voce magistrală și o atitudine de rebel marcă înregistrată, americanul s-a mișcat în permanență, a dialogat cu publicul foarte mult și s-a simțit foarte bine, arătând o formă remarcabilă și demonstrând că vârsta contează prea puțin atunci când trăiești muzica și te încarci cu energia publicului.

Show-ul său este unul complex, un mix format din mai multe genuri, precum rock, funk, blues și soul, care reușesc să te treacă prin mai multe stări.

Și pentru că la un astfel de concert al unuia dintre cei mai buni chitariști și vocaliști din lume sonorizarea trebuie să fie de excepție, fără nicio problemă, lucrurile nu au stat diferit, iar sunetul a fost unul dintre cele mai bune ale unui concert în Sala Polivalentă. Și nici nu-i de mirare că a fost astfel, Kravitz a venit la Cluj cu șapte tiruri de echipamente și are o întreagă „fabrică” de muzică în spatele spectacolelor sale, ca orice artist considerat URIAȘ de altfel, iar el e într-adevăr unul dintre cei MARI. Fără îndoială.

A fost un concert în care nimeni din sală nu a plecat la final dezamăgit și majoritatea spectatorilor s-au declarat impresionați, mulți susținând chiar că a fost cel mai tare concert din ultimii ani la Cluj, poate chiar peste concertul lui Sting de anul trecut de aici, dar despre diferențe vom lăsa specialiștii să vorbească.

Cea mai bună dovadă a succesului unui show este reprezentat de coada formată la articolele de merchandising ale artistului, care nu au fost deloc ieftine pentru buzunarul românilor, un tricou ajungând la 175-200 lei.

Un lucru e cert, luni seara, 6 mai, la Cluj-Napoca, a urcat pe scenă un ARTIST ADEVĂRAT, cu majuscule, fiindcă Lenny Kravitz ne-a arătat de ce e în stare la 54 ani și de ce a meritat cele patru titluri GRAMMY consecutive. Puțini Artisti reușescsă facă o sală întreagă să cânte la unison cele mai cunoscute piese ale lui și să sară în permanență. Da, doar un Artist, cu literă mare, are acest talent de a-și vrăji pur și simplu publicul.

Americanul a vorbit puțin din suflet și ia îndemnat pe români să prețuiască mai mult timpul pe care îl au pentru că e cel mai prețios bun pe care îl au.

Timpul este un lux, nu banii sau lucrurile materiale sunt importante, ci timpul, prețuiți-l și bucurați-vă mai mult de el”, a declarat, într-un moment de sinceritate, Kravitz.

KRAVITZ a oferit și momentul serii când a coborât de pe scenă și a traversat sala printre spectatorii în delir, ajungând până lângă masa sunetiștilor, acolo unde a urcat pe o masă și a continuat să cânte. Ba mai mult, s-a dus chiar și în tribună pentru a fi mai aproape de fani și a revenit lângă band-ul său într-un cor de aplauze. Ce artist, ce prezență scenică, ce entertainer…

Lenny Kravitz nu este un simplu artist, este și un showman adevărat, capabil să își transforme publicul prin muzica sa într-o armată de zombie, un cântăreț cu o voce de aur și un excelent chitarist, care are alături o trupă de muzicieni excepționali, toate acestea combinate perfect într-un mix inedit care te vor face să uiți de toate problemele și să fi pentru câteva ore parte din Universul lui Kravitz.

Concertul lui Lenny Kravitz este primul de la Cluj-Napoca și a fost organizat de EMAGIC Entertainment, în cadrul turneului său internațional de promovare al celui de-al 11-lea album al său, „Raise Vibration”, care înseamnă un moment de renaștere creativă și reprezintă o realizare curajoasă, vie și ingenioasă demnă de măiestria și spiritul rebel ale lui Lenny Kravitz.

Un show de neuitat la Cluj-Napoca, care ne-a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, de ce școala de muzică și showbizul din America dau ora exactă în entertainment la nivel mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.