Lui Seplecan i se cere demisia de onoare chiar de către mentorul său, Marius Nicoară

Actualul președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, este încolțit de liderii PNL Cluj și i se cere demisia după „gafa” monumentală pe care acesta a făcut-o joi când a pretins că el a fost câștigătorul de drept al premiului din cadrul campaniei „Pasagerul 1.000.000 Aeroportului Internațional Cluj în 2015”, dar a ales să îi ofere acest premiu unei doamne pentru că nu i s-a părut normal ca el să fie premiat în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj.

mihai seplecan

Pasagerul cu numărul 1.000.000 în 2015 al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj este Ioana Olănescu, directorul Direcției Juridice din cadrul Băncii Transilvania, iar întâmplarea a făcut ca Mihai Seplecan să se afle în același avion.

Primul care a reacționat după această greșeală a liderului forului județean a fost senatorul Alin Tișe, cel care i-a mai cerut demisia în repetate rânduri lui Seplecan.

„În câteva luni de când Seplecan detine functia de presedinte al Consiliului Judetean Cluj a demonstrat o crasa incompetenta. S-a ocupat de delatiuni ordinare, plangeri penale, amenintari cu lumea interlopa, combinatii si jocuri politice marunte. Nu s-a ocupat de problemele acute ale judetului pe care le-a blocat si sabotat permanent.

Nerealizarea pana azi a depozitului temporar de deseuri este responsabilitatea exclusiva a lui Seplecan. Clujul este intr-un blocaj al gunoaielor de nepermis, intrucat interesul public a fost inlaturat in favoarea interesului privat al unei firme.

In cateva luni nici o primarie de comuna sau oras nu va mai avea unde sa depoziteze gunoaiele. Responsabilitatea ii apartine lui Seplecan care are obligatia in virtutea functiei de presedinte al Consiliului Judetean Cluj de a rezolva aceasta problema acuta a judetului. El trebuie sa demisioneze de urgenta.

Seplecan ia decizii fără să se consulte cu partidul

De asemenea, am aflat din presa ca Seplecan doreste sa imprumute judetul si pe clujeni cu 25 milioane de euro pentru a cumpara o cladire deja prestabilita, pe care nu o anunta dar care costa 25 milioane de euro!? Evident fara proceduri, studii, analize. Asta in conditiile in care o astfel de cladire se poate construi cu 5-8 milioane de euro, Consiliul Judetean Cluj avand 16 ha de teren in Floresti intr-o pozitie foarte buna consilierii judeteni si toti clujenii au aflat din presa despre aceasta intentie. Fapt inadmisibil.

Exista o decizie a Comitetului Executiv Judetean al PNL aprobata in unanimitate in noul PNL, ca deciziile politice importante cu impact major pentru clujeni – cum este cazul imprumutarii judetului – care necesita si sprijin politic al partidului, se vor discuta in prealabil si analiza temeinic inainte ca ele sa fie anuntate public.

PNL apara interesul public si interesul fiecarui clujean in parte. Decizia politica de a avea sau nu o anumita conduita politica apartine partidului care sustine un proiect. Decizia de legalitate apartine aparatului de specialitate angajat al institutiei publice.

Seplecan a incalcat aceasta decizie a Comitetului Executiv al PNL anuntand public inainte de a analiza si a discuta, decizia de a promova un proiect de hotarare prin care Consiliul Judetean urmeaza sa se imprumute cu 25 milioane de euro.

Astfel Seplecan se situeaza politic in afara deciziilor privind conduita politica a membrilor PNL. El trebuie sa demisioneze de urgenta.

Seplecan NU a castigat premiul „Pasagerul 1 milion in anul 2015”

Am aflat din presa ca Seplecan ar fi castigat un premiu in campania organizata de Tarom si aeroport „Pasagerul 1 milion in anul 2015” al Aeroportului Cluj. si ca el a cedat acest premiu unei doamne, intr-un gest de maxima generozitate.

Va informez ca in realitate aceasta informatie este un fals, o inventie, o mistificare a realitatii, o minciuna sfruntata facuta de Seplecan cu scopul urmarit de a castiga capital politic.

Seplecan nu a castigat nici un premiu, deci nu a avut cum sa cedeze unei doamne acest premiu. Tarom a anuntat castigatorii in timpul zborului Bucuresti – Cluj, iar el nu era printre castigatori.

A compromis aceasta campanie incercand sa o politizeze cu scopul acumularii de capital politic. A discreditat si jignit pe clujenii, inventand o stire si mintind ca a castigat un premiu pe care nu l-a castigat niciodata. Gest de o gravitate fara precedent. Inadmisibil.

A discreditat si desconsiderat pe angajatii aeroportului Cluj si ai Consiliului Judetean Cluj, care au muncit pentru atragerea unui numar atat de mare de pasageri iar el a incercat sa confiste in interes personal acest eveniment.

Un gest incredibil, de mitomanie facut de o persoana incompetenta care este dispusa la orice pentru a castiga in disperarea sa un dram de credibilitate.

Sa inventezi o asemenea stire, care oricand poate fi verificata, arata iresponsabilitate si inconstienta. Acum fiecare PNL-ist poate sa vada concret cine este Seplecan si la ce gesturi si atitudini se preteaza din postura de presedinte al Consiliului Judetean Cluj sustinut politic de PNL.

Solicit public directorului Aeroportului Cluj, David Ciceo, si TAROM sa infirme cele spuse de mine mai sus daca ele nu sunt adevarate. Solicit public sa informeze clujenii daca vreunul dintre premiile din campania „Pasagerul 1 milion” a fost castigat de catre Seplecan.

Solicit public senatorului Marius Nicoara copresedinte PNL Cluj sa intervina in regim de urgenta si sa solicite si el demisia lui Seplecan. In caz contrar se impune retragerea sprijinul politic provenit din PNL.

Clujul nu-si poate permite un astfel de presedinte de consiliu judetean. PNL Cluj nu-l poate gira. Orice zi in care Seplecan conduce incompetent si iresponsabil Consiliul Judetean Cluj, insemna blocarea proiectelor judetului Cluj si afecteaza in mod grav interesele cetatenilor judetului Cluj, imaginea si credibilitatea noului PNL.

Pentru acestea Seplecan trebuie sa demisioneze de la conducerea Consiliului Judetean Cluj. Solicit demisia de urgenta!”, arata Alin Tise intr-un comunicat de presa transmis astazi.

Senatorul Marius Nicoară a reacționat și el, dându-i dreptate lui Alin Tișe în cele spuse și cerându-i demisia de onoare lui Mihai Seplecan.

Nicoară: „Îmi cer scuze public față de alegătorii PNL”

„Din nefericire pentru PNL, afirmatiile domnului senator Alin Tise sunt reale, pentru mine este incredibil. Voi avea o discutie si chiar o sedinta in Biroul Politic Municipal, vom discuta solicitarile si ceea ce spune domnul Alin Tise, caruia, din pacate, ii dau dreptate.
Imi cer scuze in mod public atat fata de doamna Olanescu Ioana (careia Seplecan a sustinut ca i-a donat premiul castigat, n.r.), cat si fata de restul alegatorilor Partidului National Liberal. Imi cer eu scuze pentru situatia creata si evident vom avea, dupa discutia de la nivelul Biroului Politic Municipal, o discutie si cu liderii Partidului National Liberal la Bucuresti, tinand cont de demnitatea pe care o ocupa domnul Seplecan”, a declarat Marius Nicoara pentru Ziar de Cluj.

Nicoară: Dacă ar avea onoare, și-ar da singur demisia.

„Eu cred ca este vorba de onoarea domnului Seplecan. Demisia nu pot sa i-o cer eu, ca si coleg al lui, din vechiul Partid National Liberal. Demisia i-o poate cere Biroul Politic Judetean si Biroul Politic National. Domnul Seplecan, daca ar avea onoare, si-ar da singur demisia”, a mai susținut Nicoară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.