O femeie pe nume Violeta a povestit cum a scăpat ca prin minune de o formă extrem de gravă de Covid-19. A supraviețuit și a vrut să povestească prin ce a trecut pentru ca alții să poată evita suferința.
Violeta a fost în comă în spital din cauza Covid-19, iar marele ei regret, după ce și-a revenit, a fost că nu s-a vaccinat împotriva acestei infecții.
„Regret că nu m-am vaccinat. Am avut o forma urâtă de Covid și am fost în comă. Am stat în reanimare două săptămâni. Nimeni nu îmi mai dădea vreo șansă. Am stat în spital o lună și ceva.
Doua săptămâni la terapie intensivă și 17 zile la cardiologie, pe secție non-covid. Am avut nevoie de concentrator de oxigen acasă. Recuperarea e de durată.
Acum sunt bine. Am saturația 97, 98, 99. Am scăpat de sondă, dar iau multe medicamente. Nu pot urca nicio treaptă. Mi-a fost afectat și creierul… Mi-a căzut și din păr… Mai am mult de recuperat.
Dar sunt bine, mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a mai dat zile și medicilor care m-au salvat. Câtă suferință care putea fi evitată…
Aș fi scăpat de toate chinurile dacă m-aș fi vaccinat. Era atât de simplu. Cum termin tratamentul, mă voi vaccina”, a spus Violeta V.
Sursa: RO Vaccinare