Mesajul de Ziua Europei al primarului Emil Boc: „Ziua care sărbătorește pacea și unitatea în Europa”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a publicat un mesaj luni, cu ocazia Zilei Europei, celebrată în data de 9 mai.

Potrivit edilului, 9 Mai este „este ziua care sărbătorește pacea și unitatea în Europa”.

„Strasbourg versus Mariupol (distrus în proporție de 90% de armata rusă invadatoare) sau Normalitate și viața democratică europeană versus autoritarism rus și distrugerea păcii în Europa. Astăzi sărbătorim „Ziua Europei”. Această dată marchează aniversarea Declarației Schuman – considerată a fi momentul istoric fondator a ceea ce este acum Uniunea Europeană.

Războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei ne arată, mai mult decât oricând, importanța apărării valorilor democratice și nevoia consolidării apartenenței noastre la Uniunea Europeană, NATO și a consolidării parteneriatului strategic cu SUA.

Ziua Europei coincide, anul acesta, cu un eveniment la nivel înalt dedicat Conferinței privind Viitorul Europei, care are loc la Strasbourg, cu participarea Președintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, a Președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și a Președintelui Franței, Emmanuel Macron.

Imagini video: Strasbourg, Normalitatea modului de viața european, duminică, 8 mai 2022″, a transmis primarul din Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.