Președintele Asociației Metro Urban, Mihai Curteanu, a vorbit miercuri dimineața, 16 noiembrie, în emisiunea AGORA de pe Clujul Politic despre haosul generat de trotinetele electrice, care ar trebui reglementate mai dur, iar autoritățile locale ar trebui să ia măsuri mai stricte, până la ridicarea lor de pe domeniul public atunci când sunt parcate necorespunzător.
Potrivit Metro Urban, care citează o statistică a Poliției Rutiere, în ultimii patru ani au crescut de cel puțin 20 de ori accidentele în care sunt implicate trotinetele.
Curteanu a tras un semnal de alarmă în privința siguranței utilizatorului de trotinetă electrică, dar și a celorlalți participanți la trafic.
„Nu avem nimic cu trotinetele electrice, sunt un mijloc de transport modern, eco-friendly, extrem de uzitat de către mulți clujeni, dar noi trebuie să avem un calcul extrem de important, siguranța celui care folosește acest mijloc de transport și a celorlalți participanți la trafic, utilizarea efectivă o considerăm defectuoasă și trebuie reglementată cât de strict se poate.
Avem o statistică a Poliției Rutiere care ne spune că în ultimii patru ani au crescut cu cel puțin de 20 ori accidentele în care sunt implicate trotinetele și accidente grave. Aici discutăm despre folosirea trotinetei pe trecerile de pietoni, pe acostamente, pe trotuare, folosirea trotinetelor inadecvat, am văzut chiar și trei
copii pe o trotinetă, problema parcărilor trotinetelor care sunt lăsate haotic. Aici este problema și trebuie reglementată mult mai dur, iar autoritățile locale ar trebui să ia măsuri mult mai drastice.
Nu ar strica campanie puternică a Poliției Rutiere care să ia măsuri. Primăria are toate atributele necesare să ridice de pe domeniul public absolut toate trotinetele parcate haotic.
Astăzi vârsta minimă de utilizare a trotinetei este de 16 ani. Problema mare este că e un vehicul care prinde 25 km/h sau mai mult, știm că se folosesc diferite sisteme care pot debloca acea limită de viteză. Trotinetele sunt folosite astăzi de persoane care nu au minime cunoștințe de legislație rutieră. Ele vor circula la un moment dat și în trafic și se vor trezi și într-o intersecție, cum ar reacționa acea persoană care nu are minime cunoștințe de legislație.
Avem problema majoră astăzi cu siguranța pe care aceste vehicule o oferă, atât a celui care o conduce, cât și a celorlalți participanți la trafic”, a declarat Mihai Curteanu la emisiunea AGORA pe Clujul Politic.