Cei mai vocali și mai implicați parlamentari clujeni, senatorul Mihai Goțiu și deputatul Emanuel Ungureanu, au fost trași pe linie moartă de filiala clujeană a USR-PLUS, cei doi fiind învinși de candidații PLUS în cadrul unei ședințe a organizației pentr stabilirea listei pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, scrie stiridecluj.ro.
Senatorul Mihai Goțiu s-a clasat pe locul doi la Senat, având șanse mici să nu prindă al doilea mandat, iar „spaima spitalelor de stat”, Emanuel Ungureanu, a fost scos din joc și retrogradat pe un loc neligibil pe liste.
Pe locul 1 la Senat din partea USR-PLUS Cluj a fost desemnat Cristian Bordei, iar la Deputați pe locul 1 s-a clasat Oana Murariu și locul 2 – Viorel Băltărețu, ambii de la PLUS Cluj, iar pe locul trei Radu Molnar de la USR Cluj.
