Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la Ostermarkt, Târgul de Paşte al saşilor bistriţeni, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, ocazie cu care şi-au putut cumpăra diverse produse de artizanat, ouă încondeiate sau chiar iepuri vii.
Peste 30 de meşteri populari au venit la Ostermarkt pentru tradiţionalul Târg de Paşte al saşilor bistriţeni, care au adus turtă dulce, colaci secuieşti, miere, curele, costume populare, opinci, ceramică, sticlărie, ouă încondeiate, ouă cu mărgele, căsuţe şi ceasuri din lemn, feţe de masă pictate cu pui şi ouă, dar şi împletituri din nuiele, pietre semipreţioase, bijuterii, accesorii handmade, icoane, pitici pentru grădină, coşuleţe cu iepuraşi şi pui.
De asemenea, Reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici de Rasă (FCPAMR) „Petru Rareş” din Bistriţa au venit pe pietonal cu iepuri şi păsări.
După intonarea imnurilor de stat ale României şi Germaniei, a avut loc o binecuvântare ecumenică din partea preoţilor din toate confesiunile de la Bistriţa, apoi au vorbit primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, şi oaspeţi din Germania, de la asociaţiile saşilor.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Bistriţa, Forumul Democrat al Germanilor Bistriţa-Năsăud, Centrul Cultural Municipal şi Biserica Evanghelică.
Potrivit recensământului din 2011, în judeţul Bistriţa-Năsăud mai trăiesc 281 de etnici germani, care vor sărbători Paştele săptămâna viitoare.