Valeriu Gheorghiță: „Nu au fost înregistrate reacţii adverse severe”

Peste 300.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au ajuns în România până în acest moment, iar coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat,  în cadrul unei dezbateri online organizată de Colegiul Medicilor România, că ţara noastră a recepţionat până în acest moment peste 300.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19.

„Numărul total de doze care au fost recepţionate în România până la acest moment este de circa 300.300; dintre acestea au fost distribuite prin centrele de stocare către centrele de vaccinare peste 120.000 de doze, până la data de 8 ianuarie. Astăzi, 247 de centre au înregistrat activitate de vaccinare şi au raportat persoane care se vaccinează în registrul electronic naţional al vaccinărilor. În momentul de faţă, stocurile existente sunt de circa 180.000 de doze şi numărul total de persoane vaccinate la ora 17,00 era de puţin peste 92.000”, a spus medicul militar.

Gheorghiţă a afirmat că nu au fost înregistrare reacţii adverse severe sau grave.

„Nu au fost înregistrate reacţii adverse severe sau reacţii adverse grave iar acest lucru este un lucru cât se poate de bun şi cred că până la urmă va creşte nivelul de acceptare în rândul tuturor categoriilor profesionale în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva COVID-19, dar şi în rândul populaţiei generale”, a susţinut el.

Potrivit acestuia, afecţiunile cronice cardiovasculare, diabetul, afecţiunile neurologice, obezitatea, afecţiunile cronice renale, pulmonare, neoplaziile, precum şi alte condiţii „în mod deosebit asociate” cu scăderea răspunsului imun au fost asociate cu forme severe şi din păcate cu deces în rândul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

„Au fost stabilite anumite grupe prioritare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 iar necesitatea stabilirii acestor grupe prioritare reiese tocmai din faptul că la acest moment cererea pentru vaccinuri împotriva COVID-19 este fără precedent şi depăşeşte cu mult capacitatea de producţie.

Recomandările internaţionale au fost tocmai de a etapiza anumite categorii populaţionale care să beneficieze cât mai rapid de vaccinarea împotriva COVID-19. (…) Vorbim în momentul de faţă de mai multe categorii de afecţiuni cronice care prioritizează persoanele în vederea vaccinării în etapa a doua: obezitate, făcând referire în mod deosebit la obezitatea morbidă cu un indice de masă corporală de peste 30-35, diabetul zaharat, alte boli metabolice, inclusiv boli congenitale, afecţiunile cardiovasculare cronice, afecţiunile renale cronice, afecţiunile oncologice, afecţiunile pulmonare, afecţiunile neurologice, inclusiv sindromul Down, afecţiunile hepatice moderat-severe, afecţiunile autoimune şi alte imunodepresii severe induse de boală, fie de tratament, cum ar fi pacienţii transplantaţi, la care este nevoie de un consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticoticosteroizi şi nu în ultimul rând pacienţii care au infecţii HIV SIDA”, a precizat medicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.