Ministerul Educației a lansat portarul educatiacontinua.edu.ro cu toate gîndurile pentru noul an școlar

Ministerul Educației a lansat portalul de informare educatiacontinua.edu.ro, dedicat tuturor celor interesați de modul în care se va desfășura noul an școlar în contextul pandemiei de COVID-19.

Anunțul a fost făcut marți de către Ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul unei conferințe de presă.

 „Așa cum am promis, în această perioadă am elaborat ghidurile metodologice, ghiduri pentru organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ. Aceste materiale au fost concepute pentru fiecare nivel de învățământ, prin raportare la particularitățile acestora. Astfel, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziție ghiduri pentru: educație timpurie, învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, dar și pentru învățământ vocațional, profesional și tehnic și, nu în ultimul rând, pentru învățământul special. Toate aceste materiale-suport sunt publicate pe educatiacontinua.edu.ro„, a declarat Monica Anisie, Ministrul Educației și Cercetării.

Cu acest prilej, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj a transmis un mesaj public tuturor cadrelor didactice din județul Cluj:

În prag de nou an școlar, vă adresez, dragi colegi directori și cadre didactice, rugămintea de a da dovadă, în continuare,  de responsabilitate, luciditate și eficiență  în toate deciziile luate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea deschiderii școlilor, în condiții optime, de siguranță. Să transmitem un mesaj de încredere și optimism elevilor și părinților, asigurându-i că ne vom concentra toate eforturile, vom colabora cu toate instituțiile abilitate, astfel încât copiii, dar și angajații școlii, să fie în siguranță, în spațiile școlare”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general, al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Portalul educatiacontinua.edu.ro facilitează accesul direct la informare pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public.

Acesta va cuprinde toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același spectru tematic, grupate pe arii de interes, respectiv cicluri de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.