Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a clarificat situația privind infectările cu COVID-19 la copii, după ce, iniţial, a afirmat că peste 70 de copii cu COVID-19 se află internaţi în secţiile de Terapie Intensivă.
Mihăilă a revenit cu rectificări privind numărul de copii cu COVID internaţi la ATI, după ce, iniţial, în conferința de presă de miercuri, organizată în comun cu ministrul Educației,ceasta a precizat că se află 70 de copii în secţiile de Terapie Intensivă.
Ioana Mihăilă a precizat că, potrivit raportărilor de ieri (marți – n.red.), 77 de copii se află internaţi pe secţii, în timp ce 5 copii se află la ATI, potrivit Mediafax,