Mircea Cărtărescu, la Cluj, despre ultimul său roman, „Solenoid”. „Nu știu cum am scris cărțile pe care le-am scris”

Scriitorul Mircea Cărtărescu și-a lansat, miercuri seara, 10 februarie, ultimul său roman, „Solenoid”, într-o sală arhiplină la Auditorium Maximum al Universității Babeș-Bolyai, unde aproximativ 800 de clujeni au venit să-l vadă și asculte pe reputatul intelectual nominalizat la premiul Nobel pentru literatură, între ei și foarte mulți tineri, numeroși scriitori clujeni si membrii ai Uniunii Scriitorilor Cluj.

mircea cartarescu

Au vorbit despre „Solenoid” rectorul UBB Cluj, Ioan Aurel Pop și poeta Marta Petreu, iar evenimentul a fost moderat de profesorul Ilie Rad.

Mircea Cărtărescu a venit la Cluj alături de soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, la invitaţia poetei Marta Petreu. Cei doi au avut o întâlnire cu studenţii la litere, moderată de decanul de la litere, Corin Braga. Scriitoarea Ioana Nicolaie şi-a lansat, la ora 16.00, cel mai recent volum al său pentru copii – Ferbonia, la Book Corner.

mircea cartarescu solenoid lansare3 cluj

mircea cartarescu solenoid lansare2 cluj

„Mă bucur că a reușit să vină la Cluj, suntem bucuroși să îl avem aici pe Mircea Cărtărescu. S-a scris foarte mult deja despre această carte, care este una masivă, de 800 de pagini și 50 de capitole. Este o carte care cară cu ea toată existența. Personajul cărții are particularitatea și datele biografice ale autorului. Acest personaj, după ce a devenit profesor, începe să îsi scrie povestea. Prezentul narațiunii începe în 83 și se termină în 89. Personajul eșuează să devină scriitor este un personaj predestinat, este biografia unui ales.

Această carte pe mine m-a impresionat foarte tare. Comentatorii și cititorii văd că Mircea Cărtărescu este în corespondență cu mai mulți scriitori, cum ar fi Eminescu sau Kafka. În acest roman se vede foarte clar că autorul este un foarte bun cunoscător al existenței contemporane. Este un text foarte convingător care exrpimă o nostalgie, o angoasă. Veți găsi în acest roman o uluitoare experiență mistică. Are toate trăsăturile unui roman foarte filmic, se poate face un film din el, realizat de un regizor foarte mare și cu actori mari. Este o carte foarte organică și calculată”, a completat scriitoarea Marta Petreu.

Vizibil emoționat de numărul mare de oameni care au venit la lansarea cărții lui, Mircea Cărtărescu și-a început discursul prin a le mulțumi celor care au venit să-l vadă. „Sunt foarte recunoscător că citiți această carte și ați venit în această seară aici”, a spus Cărtărescu. Acesta a mai răspuns și la 11 întrebări primite din sală, pe o foaie, de la studenți.

„Mă simt foarte bizar în fața dumneavoastră. Trăiesc acea senzație de vis, de neverosimil. Vă spun cu toată sinceritatea, că eu nu sunt obișnuit cu aşa ceva. Dacă mă trezește cineva din somn în miez de noapte și mă întreabă cine sunt eu cu adevărat, nu pot să îi spun decât că sunt un student. Asta sunt și asta mă simt. Evoluția mea mentală, dacă se poate vorbi de așa ceva, s-a oprit pe când aveam 20 ani. Nu știu cum au trecut de atunci 35 de ani de atunci, nu știu cum voi împlini 60 de ani anul acesta, nu știu când am scris cărțile pe care le-am scris. Nu-mi aduc aminte cum am scris Solenoid, cum am scris Orbitor sau cum am scris Travesti. Ca multe dintre cărțile mele, le-am scris într-o atmosferă de vrajă. Să ştiţi că romanul Travesti îl consider cenușăreasa scrisului meu, o carte ignorată de critici și de public, dar care a fost vitală pentru mine. Travesti a fost prima încercare de a intra în camera interzisă din mintea mea și de a ieși viu. Am continuat cu Orbitor și Solenoid. Aceste trei cărți alcătuiesc un fel de portret interior al minții mele”, a spus Cărtărescu.

mircea cartarescu solenoid lansare2 cluj

Sunt mare pasionat de gadgeturi și tehnologia modernă

„Sunt un mare amator al gadgeturilor. Citesc peste tot.și chiar și când mă duc la toaletă iau tableta cu mine. Trăim și suntem în mijlocul unei mari revoluţii, a treia în istoria omenirii. Nu știm ce va fi peste 10 ani, dar eu pot să pun pariu că vom mai avea ecrane, televizoare, ecran de telefon mobil, totul va fi în legătura cu fiinţa organică,va fi bionic.

Îi iubesc foarte tare pe tineri și nu cred că sunt imbecilizați de internet și de toate această tehnologie modernă, îi consider niște oameni foarte inteligenți”, a completat scriitorul.

Cărtărescu a vorbit și despre premiul Nobel pentru literatură

„Aceste zvonuri referitoare la Nobel sunt supărătoare pentru mine pentru că, de fapt, nu există nominalizați la Premiul Nobel. Nu poți să știi cine este luat în calcul. Academicienii ăia suedezi sunt foarte secretomani. Nu ştii pe cine vor alege. La un pahar de bere fiecare are şansele lui la Nobel”, a fost răspunsul scriitorului la o întrebare a unui student.

Scriitorul a mai vorbit și despre orașul său natal, București, despre care a precizat că îl iubește, dar îl și urăște în același timp.

„E un oraş pe care îl iubesc dar în acelaşi timp îl și urăsc, E un oraş care isterizează, ştiţi şi simţiţi şi dvs asta cînd veniţi în el. Şi bucureştenii îl urăsc. M-am răzbunat însă, l-am ridicat la cer în Solenoid, dar întâi l-am fărâmiţat şi trimis în tot universul, am arătat demonii care îl conduc, în Solenoid”, a precizat acesta.

Fără o cultură științifică nu se poate scrie literatură

„Cei mai mulți scriitori citesc doar literatură, dar eu cred că fără o cultură științifică sau teologică nu se poate scrie literatură. Prima mea carte pe care am citit-o a fost un Tratat de parazitologie, găsită la un inginer agronom la care stăteam în gazdă și pot spune că m-a fascinat. Am mai citit o carte de trigonometrie, una de topologie și una de biologie, ultima cumpărată din banii unui student modest financiar, care eram, și din care am înțeles ce mecanism uluitor e corpul uman.”

La finalul lansării, Mircea Cărtărescu a oferit sute de autografe celor care și-au dorit o amintire cu reputatul scriitor.

mircea cartarescu1-w800-h600

mircea cartarescu autografe cluj-w800-h600

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.